În ziua în care m-am iubit cu adevãrat

Question

Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

În ziua în care m-am iubit cu adevãrat

Utilizator 18:10, 3 Octombrie 2011

Este minunat acest poem ... :)
În ziua în care m-am iubit cu adevărat

poem scris de Charlie Chaplin

” În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stima de sine .
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională,
nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia.
La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață.
Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
Si toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat. ”

Răspunde Citează

52 mesaje

6588 vizualizări

10 participanți

Cel mai recent răspuns: , utilizator 23:26, 22 Octombrie 2012

Vezi răspuns

Răspunsuri moderate (1)

Pagina 6

Pagina 8

Alte discuții în legătură

Sfaturi pentru o viata implinita Dragi forumisti, Nu m-am priceput unde sa incadrez acest subiect. Va rog sa fiti ingaduitori si sa-l asezati Dvs. acolo unde i-ar fi locul. ... (vezi toată discuția)

Aº da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreazã, ci pentru ceea ce semnificã Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce ... (vezi toată discuția)

Monologul lui dumnezeu [b]Monologul Lui Dumnezeu [/b]:) \"M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti ... (vezi toată discuția)

Gabriela Monica Ionescu Consultant fiscal · Answer 1 · 2011-10-22 10:26:25

Fericirea, trebuie sa ne reamintim acest lucru, este ca o lumina în cel mai întunecat colt al fiintei noastre. Flacara mica si fidela, rabdatoare si neschimbata, pe care este bine sa o însufletim în fiecare zi, sa o adapostim de furtuna, sa o aparam de urgiile supararilor sau de ploaia disperarii. O luminita pe care fiecare dintre noi avem datoria sa o protejam fata de reavointa, de gândurile negative, de otrava resentimentelor, de obiceiurile stricte. Fericirea este o cucerire permanenta asupra lasitatii, a descurajarii sau a blocajelor. Fericirea este ca o mica flacara stralucitoare, curajoasa, pretioasa, magica si misterioasa, existând în inima fiecaruia.

(Jacques Salome)

A avea incredere in celalalt presupune a avea incredere in tine insuti

Increderea in sine, la fel ca iubirea si respectul de sine se structureaza in jurul unei imagini interioare pe care o avem despre noi insine, plecand de la un nucleu care este suficient de solid si protejat pentru a rezista criticilor si respingerilor, unui flux de intoleranta, valurilor de deceptie si deznadejde, violentelor venite din partea celor din jurul nostru.
Increderea de sine este o cautare permanenta a imprevizibilului vietii, si trebuie reimprospatata, reconstruita, confirmata si infrumusetata in fiecare zi. A avea incredere in tine, si incredere fata de celalalt, se invata, si se consolideaza si la varsta adulta, chiar daca nu a fost formata in timpul copilariei. Si cum orice incredere ne deschide spre experienta relativului si a imprevizibilului, vedem cata deschidere si cata libertate poate purta in ea.
Increderea in sine, se amplifica atunci cand acceptam sa cerem, pentru a ne completa cunostintele, cand incetam sa mai credem ca nu stim, cand descoperim ca stim multe lucruri dar nu vrem sa stim ca stim.
Cand acceptam sa intelegem ca avem mai multe resurse decat cele pe care le-am folosit deja.
Cand acceptam sa ne spijinim pe aparitia imprevizibilului pentru a ne amplifica propriile noastre posibilitati.
Cand incetam sa ne mai refugiem in ceea ce am invatat deja, cand incetam sa ne sprijinim doar pe cunostintele si certitudinile noastre, pentru a ne bucura de creativitatea momentului.
A avea incredere presupune a avea o siguranta interioara suficient de mare pentru a te apropia, a te increde, a te abandona, chiar in fata imprevizibilului comportamentului celuilalt:
“ Imi asum riscul de a incepe o relatie de lunga durata cu celalalt, asa cum este el astazi, dar si asa cum va deveni, cum va fi in viitor?”
“ Imi asum riscul de a fi dezamagit, riscul ca celalalt sa nu raspunda asteptarilor mele, riscul ca intr-o zi sa ma paraseasca, sa ma tradeze si sa ma insel in privinta lui?”.
Aici este vorba poate de demersul cel mai dificil, acela de a te responsabiliza, de a-ti asuma, si de a iesi din acea dubla capcana, des intalnita in relatiile umane:
- aceea de a-l acuza pe celalalt: “ Este vina ta, nu m-ai iubit asa cum de iubesc eu, nu ma asculti, nu esti niciodata aici, nu se poate discuta cu tine, vrei tot timpul sa ai dreptate…”.
- sau autoacuzarea, cand ne acuzam pe noi insine: “ Eu sunt vinovat, nu sunt in stare de nimic, n-o sa reusesc niciodata”.
Nu acuzarea sau autoacuzarea ci responsabilizarea este solutia, faptul ca suntem resposabili in parte, pentru ceea ce ni se intampla, fara sa cadem sau sa ne refugiem in culpabilizare sau in devalorizarea celuilalt sau in autodevalorizare.
Deoarece noi suntem cei care avem nevoie sa avem incredere in ceilalti, foarte rar celalalt este cel care ne inseala. Noi insine suntem cei care avem nevoie sa ne incredem si sa ne pastram credinta, si sa avem o incredere care nu este reciproca, pana in momentul in care suntem in sfarsit pregatiti sa aflam adevarul.
A comunica reciproc inseamna a indrazni sa punem in comun, depasindu-ne temerile in fata diferentelor si acceptand ceea ce poate veni de la celalalt, respectandu-i valorile, dar respectandu-ne si pe noi in acelasi timp.

Sursa: www.alegsafiueu.ro

Andreea-Ionescu Utilizator · Answer 2 · 2011-10-23 10:26:56

Despre onoare

Onoare!...ce frumos cuvânt.
ªi până la urmă ce este onoarea.Este o îndatorire?Sau poate o virtute?Ori poate un sentiment?
Soldaţii,din cele mai vechi timpuri,erau ţinuţi să respecte un Cod de Onoare.Jertfa lor era mai presus de toate amintită pe altarul gloriei.Pentru ei onoarea rămâne o îndatorire,constantă in conduita lor de războinici.Se spune că un războinic alegea să moară onorabil decât să dea bir cu fugiţii.
Indiferent de câmpul de luptă pe care ne aflăm,dacă dăm dovada de onoare vom fi respectaţi de adversarii noştrii.Trăim într-o lume în care conceptul acesta pare să fie amintit doar în filme.Puţini mai sunt cei care cred în onoare şi dintre aceia foarte puţini ştiu să o inspire şi celorlalţi.
Onoarea poate lua multe forme,dar de fiecare data este asimilabilă conceptului de "bine".
Onoarea,ca virtute,îşi are originile în natura umană,însă trebuie cultivată de fiecare persoană în parte.Un om onorabil tot timpul va reuşi sa etaleze o conduită demnă de respect.Un om onorabil tot timpul va fi apreciat pentru munca lui.Un om onorabil nu va gândi niciodată egoist.
ªi vă mai spun un lucru,mai presus de toate spuse până acum,un om onorabil are puterea să-şi recunoască greşeala şi să îşi asume eşecul.
Toţi ne naştem egali,însă nu toţi murim la fel,iar aici un factor care face diferenţa este onoarea.
Câţi dintre noi nu ne-am dori o viaţă plină de succes,de perfecţiune,de armonie?Însă câţi dintre noi urmăm calea potrivită?
Dacă în parcursul nostru pe această cale nu luăm în considerare şi această virtute nu vom reuşi niciodată.
Suntem bombardaţi zilnic de anticultură şi servim cu amărăciune informaţii despre arhetipurile inculturii,pentru a ne închide în universul nostru.ªi cum vom lupta?Onoarea,dreptatea,adevărul,respectul,credinţa...acestea să ne fie armele.
Onoarea este cel mai mare duşman al fricii,al caracterelor slabe,al minciunii.
Onoarea e hrana unui spirit sănătos.

[ link extern ]

Gabriela Monica Ionescu Consultant fiscal · Answer 3 · 2011-11-01 00:01:54

Despre autenticitate - Simona Florea

Autenticitatea este o calitate enorma pe care o avem toti, indiferent in ce pozitii ne aflam. Este ceea ce ne deosebeste dar ne si uneste. Afirm asta pentru ca fac o asociere cu un curcubeu care este alcatuit, precum stim toti, din mai multe culori. Asta il face superb atunci cand il privim. Deseori unii isi inhiba unele trasaturi pentru a parea altceva. Normal ca toti ne transformam si ne cizelam in bine (evoluam), dar asta trebuie sa fie intr-un mod natural si in armonie cu firele autenticitatii noastre. Din experienta mea pot spune ca am intalnit multe exemple de oameni dezvoltati armonios. Dar am intalnit si opusul, ceea ce m-a intristat . Desigur ca daca avem genetic unele lucruri negativ acumulate, nu e de apreciat exprimarea lor autentica- doar ca sa fim naturali/autentici. Acele lucruri trebuiesc micsorate sau sterse din harta alcatuirii noastre. Pentru asta ne trebuie o forta foarte mare care se dobandeste in timp(si vine de la Dumnezeu, doar daca pastram o relatie si o legatura cu El). In consecinta apreciez naturaletea foarte mult, pentru ca opusul a ce nu aprecieciez este: falsitatea, minciuna, prefacatoria- ceea ce este mascat. Iar ca sa stim ca avem de a face cu oameni autentici, asta o percepem din consecventa actiunilor lor si mai este si un acel ceva care ajunge sa fie simtit, se distinge foarte usor daca avem o claritate. Pentru a intelege si mai bine rolul foarte important al autenticitatii mai mentionez ca poate fi asociata si cu un gust care ramane dupa ce savuram ceva. Cum ar fi sa va entuziasmati de o mancare care arata foarte bine in farfurie, dar cand o mancati descoperiti ca nu este defapt asa? Deci necesar este un echilibru intre ceea ce exprimam si ceea ce suntem cu adevarat pornind de la interiorul nostru=autenticitate

[ link extern ] /

Gabriela Monica Ionescu Consultant fiscal · Answer 4 · 2011-11-02 08:35:30

Simplitatea complicată

Am pierdut mult dar am invatat sa gasesc si rasplata, acele ramasite care atunci cand iti pierzi speranta ,atunci ies la lumina.Am invatat sa ma regasesc in lucrurile simple ce cu adevarat ma definesc ... am invatat sa "imi placa".Imi place atunci cand ma cufund in litere,imi place sa evadez din realitate sa ma pot pune in locul intamplarilor ... sa-mi creez propria poveste,simpla dar complicata in acelasi timp.Imi place sa iti vad surasul atunci cand te regasesti printre cuvintele mele.Imi place sa zbor in aceea poveste si sa las viata asta "complicata" spre una mai simpla.Imi place sa te bucur,sa radiezi,sa te ajut...dar in acelasi timp trebuie sa-mi placa sa ma regasesc in propria persoana, sa invat de la mine,sa ma pot ajuta singura.Sa nu depind de tine ,sa incerc sa-mi folosesc propriul ajutor ... ajutorul spre propriul meu drum.
O simplitatea complexa,dar si o complicare nedefinita.Vreau sa vad doar frumusestea simplitatii ci nu si ceea a lucrurilor care noi le numim scumpe ... scumpe?!Dar de ce folos? Vreau ca simplitatea mea sa fie si complicata sa o pot defini ,sa o pot ghici ,sa o pot regasi.Eu doar stiu sa ma bucur de o raza de soare ,de un fulg de nea ... de un zambet regasit pe chipul tau ... de acele gesturi si fapte cu adevarat simple.Asi mai spera ca nu numai eu sa cred asta ...poate in zadar ,poate nu ... dar inca ma bucur de simplitatea mea complicata cu un strop ce vrea sa se hraneasca cu iluzii,vise si bucuri nespuse.

Simplu este atunci cand spui ,cand rostesti ... dar complicat cand simti fara sa poti sa te stapanesti.

ContSters176126 Utilizator · Answer 5 · 2011-11-02 16:52:17

Utilizator 16:52, 2 Noiembrie 2011

ganduri frumoase!

Răspunde Citează