Numarul minim ar fi 1/2+1 din apartamente, deci 7 in cazul dvs.
Nu va recomand sa va alipiti la o alta asociatie de proprietari
Art. 6. - (1) Cererea pentru dobândirea personalităţii
juridice a asociaţiei de proprietari, împreună cu statutul, acordul de
asociere şi procesul-verbal al adunării generale de constituire se
depun şi se înregistrează la organul financiar local în a cărui rază
teritorială se află clădirea.
(2) Statutul şi acordul de asociere se întocmesc în baza
prezentei legi.
(3) Acordul de asociere trebuie să conţină:
a) adresa şi individualizarea proprietăţii individuale, potrivit
actului de proprietate;
b) numele şi prenumele tuturor proprietarilor;
c) descrierea proprietăţii, cuprinzând: descrierea clădirii,
structura clădirii, numărul de etaje, numărul de apartamente
structurate pe număr de camere, numărul spaţiilor cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă, suprafaţa terenului aferent clădirii;
d) enumerarea şi descrierea părţilor aflate în proprietate
comună;
e) cota-parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din
proprietatea comună.
(4) Asociaţia de proprietari dobândeşte personalitate
juridică în baza încheierii judecătorului-delegat desemnat la
organul financiar local de către preşedintele judecătoriei în a cărei
circumscripţie teritorială se află clădirea.
(5) Încheierea se dă fără citarea părţilor şi este executorie.
(6) Încheierea este supusă recursului în termen de 5 zile de
la comunicare. Recursul se judecă cu citarea părţilor.
Art. 7. - Înscrierea ulterioară în asociaţia de proprietari a
proprietarilor care nu au fost prezenţi la adunarea generală de
constituire se face la cererea scrisă a acestora, fără alte formalităţi.