Lauza a semnat contractul de vanzare cumparare, sotul fugit cu banii

1- Consmintamantul sotiei este valabil , din moment ce se afla in deplina facultatilor mintale , si acesta nu i-a fost alterat de vreo depresie post partum .Acest lucru poate fi dovedit prin expertiza psihiatrica , caz in care actul ar fi lovit de nulitate absoluta.
2-Din moment ce se va proba ca sotul dvs nu i-a achitat banii , soacra dvs poate cere rezolutiunea contractului de vanzare cumparare , care este una judiciara , astfel incat sotul sa -i plateasca pretul apartamentului sau sa fie obligat sa-l restituie acesteia ,plus daune interese.
3-Divortul ar avea relevanta pt partajarea bunurilor comune, cele dobandite in timpul casatoriei , cu exceptiile prevazute de lege
4-Pt infractiunea de amenintare va puteti adresa organelor politiei judiciare in termen de 2 luni de la data la care ati cunoscut sau ati fi putut cunoaste pe faptuitor.
Va puteti retrage plangerea penala prealabila , acesta fiind o cauza care inlatura raspunderea penala.
La fel pt infractiunea de loviri sau alte violente , sau vatamare corporala ...tinandu se cont in aceste situatii de zilele de ingrijiri medicale mentionate in certificatul medico-legal.

Apelati de urgenta la un avocat.

corinuta a scris:

Speta>
Doamna impreuna cu sotul ei decid sa cumpere apartamentul mamei ei. Intre timp sotia naste, dupa 48 de ore de la nastere sotul impreuna cu notarul si mama victimei merg la ea la spital sa perfecteze contractul de vanzare cumparare al apartamentului. Intre timp sotul obtine un credit de 50.000 de euro care urma sa-i plateasca soacrei pt apartament. Soacra ia facuit o procura ginerelui sa poata scoate el din contul ei suma ce ia fost virata reprezentand cei 50.000 de euro. Bun si facut, insa ginerele dupa ce a scos bamii nu ia mai dat banii soacrei, aceasta fiind pagubita.

Din cele relatate rezultă că obligaţia de plată a preţului a fost îndeplinită prin virarea sumei reprezentînd preţul în contul vînzătoarei (soacra, sau mama celei în cauză). Aşa fiind, acţiunea în rezoluţiunea contractului nu are niciun temei.

Obligaţia soţului, aceea de a preda soacrei suma de bani ridicată din contul ei, îşi are temeiul nu în contractul de vînzare-cumpărare, ci în contractul de mandat dintre soacră şi ginerele ei (mandat acceptat tacit de către ginere prin executarea lui în temeiul procurii).

Urmaţi sfatul Ioanei Stoica. Apelaţi la un avocat. Sumele aflate în joc sunt prea mari pentru a mai sta pe gînduri.

Liviu S.Bordaş

Nu am studiat prea atent ceea ce a scris doamna, dar ar putea fi vorba de o cauza ilicita.
Consultati de urgenta un avocat care sa inteleaga toate aspectele referitoare la un eventual proces.

avocat Claudiu Lascoschi

avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:

Nu am studiat prea atent ceea ce a scris doamna, dar ar putea fi vorba de o cauza ilicita.
Consultati de urgenta un avocat care sa inteleaga toate aspectele referitoare la un eventual proces.

avocat Claudiu Lascoschi

Interesantă invocarea cauzei ca temei al cererii de desfiinţare a contractului de vînzare-cumpărare. Aş dezvolta ideea doar pentru raţiuni teoretice. De dragul ideii.

Analiza existenţei sau validităţii cauzei în speţa de faţă ar presupune, în opinia mea, două abordări: A. lipsa scopului imediat şi B. caracterul ilicit sau imoral al scopului mediat.

A. În ceea ce priveşte lipsa cauzei datorită lipsei scopului imediat – adică lipsa preţului privit ca şi contraprestaţie a contractului sinalagmatic - s-ar putea susţine că, avînd în vedere situaţia concretă, vînzătoarea nu a avut în vedere în niciun moment primirea preţului ca echivalent al prestaţiei sale constînd în transmiterea dreptului de proprietate.
Aserţiunea ar putea fi susţinută cu mai multe argumente. Unul dintre acestea este faptul că operaţiunea de vînzare a fost una pur speculativă, preţul apartamentului (primit dintr-un credit bancar) urmînd a se întoarce în patrimoniul cumpărătorilor, ceea ce explică faptul că vînzătoarea l-a împuternicit pe cumpărător să ridice în numerar preţul care îi fusese virat în cont. Faptul că ulterior au apărut neînţelegeri familiale şi că în prezent soacra cumpărătorului cere predarea sumei reprezentînd preţul nu schimbă cu nimic caracterul înţelegerii anterioare.
Părţile au avut în vedere, la acel moment, nu vînzarea efectivă a apartamentului, ci obţinerea de către cumpărători a unui credit pe care probabil în alte condiţii nu l-ar fi obţinut.
Sancţiunea lipsei cauzei ar fi, în acest caz, nulitatea absolută a actului.
S-ar ridica un impediment, în măsura în care ar fi aplicabil adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Ar putea vînzătoarea să invoce lipsa cauzei în speţa de mai sus?

B. În ceea ce priveşte caracterul ilicit, respectiv imoral, al scopului mediat, ar trebui arătat că scopul mediat al actului încheiat a fost acela de a asigura cumpărătorilor obţinerea unui credit, şi nu dobîndirea unui bun imobil necesar folosinţei lor.
Părţile s-au înţeles asupra încheierii unui contract de vînzare-cumpărare nu cu scopul de a dobîndi proprietatea (în cazul cumpărătorilor), respectiv preţul (în cazul vînzătoarei), ci cu scopul de a crea o aparenţă de drept prin mijlocirea căreia vînzătorii să poată obţine un credit bancar inaccesibil lor în alte condiţii. Creditul a fost justificat prin nevoia cumpărării unui apartament. În realitate, după plata preţului în contul vînzătorului, creditul s-a întors, potrivit înţelegerii părţilor, în mîna cumpărătorilor.
Desigur, am putea reţine în acest caz nu atît caracterul ilicit al scopului mediat, cît caracterul contrar bunelor moravuri, raţiunea contractului fiind aceea de a induce în eroare banca, de a înfrînge rigiditatea şi caracterul imperative al normelor de creditare ale băncii.
ªi în acest caz sancţiunea este nulitatea absolută. ªi s-ar putea invoca aceeaşi excepţie. Poate fi primită cererea în constatarea nulităţii absolute dacă avem în vedere adagiul amintit?

Cum spuneam, totul doar de dragul ideii.

Liviu S.Bordaş