Da, este posibil sa divortati in Romania.
In acest sens, art.3 alin.1 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, prevede ca :
Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de corp şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru:
(a) pe teritoriul căruia se află:
― reşedinţa obişnuită a soţilor sau
― ultima reşedinţă obişnuită a soţilor în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau
― reşedinţa obişnuită a pârâtului sau
― în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau
― reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau
― reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc.
sau:
LEGE nr.105 din 22 septembrie 1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat
Prezenta lege cuprinde:
a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat;
b) norme de procedura in litigii privind raporturi de drept international privat.
In intelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sint raporturile civile, comerciale, de munca, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
ART. 2
Strainii sint asimilati, in conditiile legii, in drepturi civile cu cetatenii romani in tot ce priveste aplicarea dispozitiilor prezentei legi.
ART. 20
Relatiile personale si patrimoniale dintre soti sint supuse legii nationale comune, iar in cazul in care au cetatenii deosebite, sint supuse legii domiciliului lor comun.
Legea nationala comuna sau legea domiciliului comun al sotilor continua sa reglementeze efectele casatoriei in cazul in care unul dintre ei isi schimba, dupa caz, cetatenia sau domiciliul.
In lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sint supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta comuna sau cu care intretin in comun cele mai strinse legaturi.
ART. 21
Conditiile de fond cerute in incheierea conventiei matrimoniale sint cele stabilite de legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti.
Regimul si efectele conventiei matrimoniale sint cirmuite de legea aleasa prin acord de catre viitorii soti, iar in lipsa, de legea prevazuta de art. 20.
Aceeasi lege stabileste daca este posibila modificarea sau inlocuirea conventiei matrimoniale in timpul casatoriei. Modificarea sau noua conventie matrimoniala nu poate aduce prejudicii tertilor.
ART. 22
Divortul este cirmuit de legea aplicabila potrivit art. 20.
Daca legea straina, astfel determinata, nu permite divortul ori il admite in conditii deosebit de restrictive, se aplica legea romana, in cazul in care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean roman.
ART. 23
In cazul in care sotii sint in drept sa ceara separatia de corp, conditiile acesteia sint supuse legii prevazute de art. 20, care se aplica in mod corespunzator.