avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 560 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale cum ma retrag din firma, daca asociatul nu vrea?
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

cum ma retrag din firma, daca asociatul nu vrea?

Buna ziua,

am un parteneriat cu o cunostinta la o firma. Avem, ambele, drept de administrator 50-50%. As vrea sa ma retrag din firma respectiva, insa, asociata "nu-si face timp" niciodata sa rezolvam aceasta chestiune. Eu nu am nici un act al firmei, care este inregistrata intr-o alta localitate, decat cea de domiciliu. Ea factureaza pe firma, ceea ce inseamna ca firma este activa. Ideea este ca vreau sa inchei acest parteneriat sau, macar, sa renunt la dreptul de administrator.

Astept sfaturile dvs.

Multumesc.
Cel mai recent răspuns: Cosmin Sighiartau , Consilier juridic 08:03, 1 Octombrie 2008
Lege nr. 31/1990 din 16/11/1990
Excluderea şi retragerea asociaţilor
Art. 226. - (1) Asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate:
a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalţi asociaţi;
c) în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c), instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.
(3) Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.
Daca asociata nu vrea sa se retraga nu aveti alta solutie decat pe cale judecatoreasca.
Faceti o cerere la tribunalul in raza caruia este inmatriculata societatea din care doriti sa va retrageti. Anexati cel putin un certificat constatator emis de ORC judetean unde este inmatriculata firma, daca nu aveti actele constitutive. Motivati exact cu cele scrise in mesajul de pe forum: ca nu aveti in fapt nici un control asupra firmei, ca ati incercat sa va retrageti pe cale amiabila dinfirma dar ati fost amanata nejustificat de asociata dvs, ca sunteti efectiv straina de tot ce se intampla in societatea respectiva si ca doar oficial, in actele inregistrate la ORC, aveti puteri de administrator. Ar fi bine sa va grabiti, poate pe firma sunt datorii facute de asociata dvs - credite bancare, datorii comerciale, restante la plata taxelor si impozitelor catre stat. Succes!
Cererea adresata Tribunalului trebuie sa fie intemeiata asa cum solicita legea, de aceea va trebui sa expuneti in mod concret de ce doriti sa va retrageti, pentru aceasta v-as recomanda sa va adresati asociatului dvs prin adrese scrise care sa ateste ca ii solicitati sa clarificati problema, altfel s-ar putea ca instanta sa considere ca cererea dvs sa fie neintemeiata ca lipsita de probe.
De asemenea, este foarte important ca dupa ce s-a dispus retragerea dvs. din societatea comerciala sa fie inregistrat acest fapt la Registrul Comertului pentru ca retragerea sa poata fi recunoscuta.

Alte discuții în legătură

Renuntarea ca asociat al unui srl Dochian Dochian Buna ziua, va rog frumos sa ma indrumati cum se procedeaza, unde trebuie sa ma duc si cu ce acte , privind renuntarea mea ca asociat la o firma SRL. ... (vezi toată discuția)
Litigiu asociati srl Maria Adriana Marinescu Maria Adriana Marinescu buna ziua, sunt in urmatoarea situatie , ptr care va rog sa ma sfatuiti ce sa fac: am fost asociat majoritar ( 2 asociati) in srl de la infiintare 2005 pana ... (vezi toată discuția)
Probleme privind o cesiune angelmugler angelmugler Persoana pentru care am lucrat a preluat o firma prin cesiune de la un partener de afaceri, aceasta urmand a fi pe numele meu si al fiului lui, 50%-50%, ... (vezi toată discuția)