1. Din Legea 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca:
Pentru somerul angajat:
Art. 72.
(1) Persoanele prevãzute la art. 17 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) cãrora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj potrivit legii şi care se angajeazã pentru program normal de lucru, conform prevederilor legale în vigoare, şi, ca urmare a angajãrii, le înceteazã plata indemnizaţiei de şomaj beneficiazã, din momentul angajãrii pânã la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptãţite sã primeascã indemnizaţia de şomaj, de o sumã lunarã, acordatã din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilitã şi, dupã caz, reactualizatã conform legii.
(2) Nu beneficiazã de prevederile alin. (1) persoanele care se încadreazã la angajatori cu care au fost în raporturi de muncã sau de serviciu în ultimii 2 ani, precum şi persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendatã potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbãrii duratei contractului individual de muncã, plata indemnizaţiei de şomaj înceteazã potrivit art. 44 lit. a).
Art. 73.
(1) Persoanele prevãzute la art. 72 beneficiazã de aceastã sumã şi în situaţia în care, în perioada pentru care au dreptul la indemnizaţia de şomaj, le înceteazã raportul de muncã sau de serviciu la primul angajator şi se încadreazã la un alt angajator.
(2) Suma plãtitã din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, în cuantumul stabilit la art. 72, se acordã pentru situaţia prevãzutã la alin. (1) pânã la sfârşitul perioadei pentru care persoana era îndreptãţitã sã primeascã indemnizaţia de şomaj.
Art. 73.1.
(1) Absolvenţii instituţiilor de învãţãmânt şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstã de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncã, în situaţia în care se angajeazã cu program normal de lucru, pentru o perioadã mai mare de 12 luni, beneficiazã, din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, de o primã de încadrare egalã cu valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data încadrãrii.
(2) Absolvenţii cãrora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajeazã în perioada de acordare a indemnizaţiei, în condiţiile prevãzute la alin. (1), beneficiazã, din bugetul asigurãrilor pentru şomaj, de o sumã egalã cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, pânã la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacã nu s-ar fi angajat.
(3) Drepturile prevãzute la alin. (2) se acordã absolvenţilor care îşi menţin raporturile de muncã sau de serviciu pentru o perioadã de cel puţin 12 luni de la data angajãrii.
...
Pentru angajator:
Art. 80.
(1) Angajatorii care încadreazã în muncã pe duratã nedeterminatã absolvenţi ai unor instituţii de învãţãmânt sunt scutiţi, pe o perioadã de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurãrilor pentru şomaj, aferentã absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe aceastã perioadã, pentru fiecare absolvent:
...
c) o sumã egalã cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţã în vigoare la data încadrãrii în muncã, pentru absolvenţii de învãţãmânt superior.
(2) Angajatorii care încadreazã în muncã pe duratã nedeterminatã absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, sumele prevãzute la alin.(1) pe o perioadã de 18 luni.
(3) Nu beneficiazã de prevederile alin. (1) şi (2) angajatorii care au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncã absolvenţi ai instituţiilor de învãţãmânt, pentru absolvenţii din aceastã categorie.
Art. 83.
(1) Angajatorii care încadreazã absolvenţi în condiţiile art. 80 sunt obligaţi sã menţinã raporturile de muncã sau de serviciu ale acestora cel puţin 3 ani de la data încheierii.
(2) Angajatorii care înceteazã raporturile de muncã sau de serviciu ale absolvenţilor, anterior termenului prevãzut la alin. (1), sunt obligaţi sã restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncã sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda de referinţã a Bãncii Naţionale a României în vigoare la data încetãrii raporturilor de muncã sau de serviciu, dacã încetarea acestora a avut loc din urmãtoarele motive:
a) încetarea raportului de muncã în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. d) şi e) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
...
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplicã în situaţia în care încetarea raporturilor de muncã sau de serviciu are loc din iniţiativa sau din motive imputabile angajatului.
(4) Absolvenţii pot fi încadraţi în condiţiile art. 80, o singurã datã pentru fiecare formã de învãţãmânt, în termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
2. Indicatorul social de referinta, in vigoare = 500 lei.
3. Pentru amanunte cu privire la documentele necesare care trebuie incheiate mergeti la Agentia de Somaj.