Pentru @ carmen.balan.
va redau art. din norme care raspund problemei dvs. Specific ca este vorba de lucratorii desemnati si desigur cei din SIPP
Incepand cu 01.07.2011 nu se mai accepta CIM 2 ore ptr. LD ssm
ART. 17
(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători ori poate organiza unul sau mai multe servicii interne de prevenire şi protecţie şi/sau poate să apeleze la servicii externe, în condiţiile prezentelor norme metodologice.
ART. 20
(1) Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie scrisă a angajatorului.
(2) Angajatorul va desemna lucrătorul numai din rândul lucrătorilor cu care are încheiat contract individual de muncă cu normă întreagă.
ART. 23
(3) Începând cu data de 1 iulie 2011, serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care au contract individual de muncă cu normă întreagă încheiat cu angajatorul.
@ionion a scris
E aberant sa angajezi o persoana care sa se ocupe 8 ore pe zi de SSM, indiferent de marimea firmei si de riscurile profesionale din acea firma.
Va dati seama citi angajati SSM ar trebui sa fie in ROMANIA, care "freaca menta" si nu produc aproape nimic, in afara de niste tiparituri, pe care nu le citesc nici macar ei, ci le copiaza de undeva!
Iar daca apelezi la SSM extern iti ia o gramada de bani pe niste tiparituri xeroxate cu riscurile de la o alta firma, si apoi "ne mai vedem eventual la anul".
Va dau dreptate dar va si contrazic :
1. E aberant sa angajezi 8 ore pe cineva cu ssm ,la o firma cu 10 lucratori sa zicem ,care are ca activitate vanzarea de produse nealimentare, sau o activitate de birou.
Dar daca are ca activitate produse de panificatie, in constructii, sudori, alpinisti utilitari, nu mai e asa o aberatie. Deci evaluarea de riscuri e de baza, nu asa cum ati afirmat
"fara rost si fara sens "
2. In Romania ar trebui sa fie tot atatia angajati ssm cat medici de med. muncii- cate unul la fiecare firma, nu ?
De
" frecat menta" o pot freca si unii si altii in egala masura.
Doar dvs. cereati intr-o postare sa facem cunoscuti pe acei medici de MM care nu efectueaza corect controlul de sanatate al lucratorilor si dau fise de aptitudine false, deci "
niste tiparituri, pe care nu le citesc nici macar ei, iti ia o gramada de bani pe niste tiparituri xeroxate "
3. SSM extern, ca si med. de MM, isi poate face sau nu treaba.
O gramada de bani te costa si unul si celalalt,- ziceti?- se negociaza!
Doar cu med. muncii
te vezi la anul, in functie de meseriile lucratorilor poti sa te vezi la 6 luni.
Cu serv. extern te vezi in fiecare luna. Chiar daca legea permite instrurea periodica la max 6 luni ( un an pers. cond) daca sunt LM cu risc ridicat, te vezi de cate ori este nevoie.
Chiar daca fiecare padure are uscaturile ei, va rog nu mai denigrati celelalte meserii.
Eu apreciez activitatea celor de la HR, a med. de MM,
dar am mai spus-o de multe ori, daca un ssm-ist, nu-si face bine treaba, un om poate sa moara!!
Cu stima Octavia T, va doreste tuturor ce vor citi aceasta postare - NUMAI SANATATE!
La multi ani !