avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 401 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Salarii Retinere din salariu cu zecimale
Discuție deschisă în Fiscalitate - Salarii

Retinere din salariu cu zecimale

Este posibil ca in statul de plata, fluturas sa evidentiem retinerile cu zecimale?
Cel mai recent răspuns: irina_gentimir , utilizator 14:06, 7 Noiembrie 2008

Da, corect, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 59 din 23/06/2005 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 556 din 29/06/2005 (privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale)

Art.1.(1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv. Prevederile art. 82 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

O zi buna!
Buna ziua,
am si eu o intrebare :) Cum as putea sa recuperez prejudiciul cauzat de un salariat? Prejudiciul este destul de mare, adica depaseste cu mult salariul lui. Iar eu nu stiu cum il voi recupera. Stiu ca in codul muncii scrie ca nu se permit retinerile salariale pentru prejudiciile cauzate de salariati.
O zi buna!
Sincer, eu nu am gasit asa ceva....ca nu s-ar putea retine din salariu....dimpotriva, iata ce-ti citez din Codul muncii:
"Art. 272
(1)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
(2)Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii.
Art. 273
(1)Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2)Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv.
Art. 274
(1)În cazul în care contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit.
(2)Dacă persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se va face prin urmărirea bunurilor sale, în condiţiile Codului de procedură civilă.
Art. 275
În cazul în care acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc în condiţiile Codului de procedură civilă."


Succes!
Irina

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Retinere salariu IVAN ALINA IVAN ALINA :-/Un salariat a furat 1200 de lei din gestiune, i s-a facut inventar unde s-a constatat prejudiciul creat si in urma inventarului salariatul a dat o ... (vezi toată discuția)
Fisa postului ºi rãspunderea patrimonialã elips elips Astăzi mi s-a înmanat spre a fi semnată o nouă fisă a postului. Observ că s+a introdus un nou paragraf ,,legat de răspunderea patrimonială\\" în care ... (vezi toată discuția)
Echipament de protectia muncii nerestituit la demisia angajatului xm xm Ce se poate face in situatia in care angajatul isi da demisia dar nu preda echipamantele de pe inventar, adica nu are semnata nota de lichidare? Cum se poate ... (vezi toată discuția)