Sunt tatal unui minor pe care l-am recunoscut anul trecut la varsta de 5 ani. Am convenit cu mama minorului (nu suntem casatoriti) sa poarte numele reunite ale ambilor parinti.
In prezent are in certificatul de nastere numele de familie al mamei pentru ca la data recunoasterii paternitatii nu intrase in vigoare noul Cod Civil si nu a fost posibil sa-i adaugam numele meu.
Dupa ce am fost adaugat pe CN am fost indrumati catre instanta, sa facem cerere de incuviintare de nume. Ne-am interesat si am aflat ca nu se poate adauga numele meu in instanta ci doar schimba numele mamei cu cel al meu pentru ca Art 64 din Codul Familiei (atunci in vigoare) spunea clar : "În cazul în care filiatia a fost stabilitã ulterior si fatã de celãlalt pãrinte, instanta judecãtoreascã va putea da încuviintare copilului sã poarte numele acestuia din urmã."
Am fost indrumati inapoi catre primarie sa cerem schimbare pe cale administrativa a numelui. Nu ne-am grabit, am zis sa termine gradinita cu numele cu care a inceput-o. Cand am ajuns, anul acesta, ni s-a spus ca nu mai este de competenta lor daca am recunoscut paternitatea inainte de 1 octombrie 2011 chiar daca Art.450 (2) din noul Cod Civil spune ca " În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților, poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinți, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată nașterea" si nici pe cale administrativa nu se poate pt ca nu ne incadram in nici unul din cazurile prevazute la Art 4 din OG 31/2003, nici macar la litera h pentru ca nu suntem casatoriti.
Mai mult, ca nici nu e de competenta dumnealor, ci sa mergem noi la una din instante sau primariile unde avem domiciliu (avem domicilii diferite intre noi si diferite de cea la care a fost inregistrata nasterea).
Nu stim ce sa mai facem. Un ajutor din partea dumneavoastra ne-ar fi de mare folos !
Au trecut mult peste 30 zile, am primit doua raspunsuri, dar nici unul nu spune nimic dupa parerea mea. Va rog sa-mi spuneti daca dumneavoastra intelegeti ceva sau ce se mai poate face. Suntem in Kafka !!
E penibil. Sunt obligati sa dea un raspuns dar nu scrie nicaieri ca trebuie sa fie si coerent ... Arunca pisica si-mi dau citate din lege de parca eu n-as fi in stare sa le citesc. Acum spun ca asteapta punct de vedere de la Ministerul Justitiei,
Mai concret, raspunsurile:
1. primit pe 20 februarie : La solicitarea dvs., prin care solicitaţi eliberarea unui certificat de naştere al fiului dvs. cu numele de familie reunite conform art. 450 alin 2 din Codul Civil, vă comunicăm că, la data de 02.02.2012, am solicitat punct de vedere de la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, urmând ca după primirea răspunsului să vă anunţăm.
2. primit pe 8 martie : La solicitarea dvs., prin care solicitaţi eliberarea unui certificat de
naştere al fiului dvs. cu numele de familie reunite conform art. 450 alin 2 din Codul Civil, vă
comunicăm că Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin adresa nr.,,,/20.02.2012 ne-a comunicat următoarele :
Conform dispoziţiilor art 5 alin 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 287/2009 privind Codul Civil „ Dispoziţiile codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil iar conform art.47 din acelaşi act normativ,, Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născufi după intrarea lui în vigoare."
Totodată precizăm că, instituţia susmenţionată a solicitat Ministerului Justiţiei comunicarea
unui punct de vedere cu privire la modalitatea de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 450 din Legea nr.287/2009, în referire la recunoaşterea şi încuviinţarea purtării numelui a unui copil născut din afara căsătoriei, urmând ca după primirea răspunsului să vă informăm.
Eu as face o revenire. Prevederile nu sunt contrare, una e filiatia si alta e ce deriva din ea: nume, intretinere etc.
Din toamna, se schimba procedura civila si va fi mai greu pentru justitiabili sa mearga fara avocat...