avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 679 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice PFA, II, AF - Persoana fizica ... reziliere contract
Discuție deschisă în PFA, II, AF - Persoana fizica autorizată, Întreprindere individuală, Asociaţie familială

reziliere contract

buna ziua
vreau sa va prezint de aceasta data si sa supun atentiei dvs o clauza de reziliere a unui contract dintre un PFA si un SRL

VII. NOTIFICÃRI
7.1. În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
7.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poștală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul postal primitor pe această confirmare.
7.3. Dacă confirmarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare dupa cea în care a fost expediată.
7.4. Notificarile verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.
10.2. Partea care invocă o clauză de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte părți cu cel putin 30 zile înainte de data la care încetarea urmează să-și producă efectele.

Beneficiarul doreste sa rezilieze acest contract si sustine domnia sa poate face acest lucru notificandu-ma verbal sa spunem astazi si apoi imi trimite notificare scrisa in care mentioneaza ca m-a instiintat verbal in data de.......... si ca termenul de 30 zile decurge de la data la care m-a instiintat verbal.
astept opiniile juristilor pentru ca stiu ca sunt multi aici si buni.
multumesc
Cel mai recent răspuns: trope_doi , utilizator 14:42, 19 Ianuarie 2012
Geo_2008 a scris:
7.4. Notificarile verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.
10.2. Partea care invocă o clauză de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte părți cu cel putin 30 zile înainte de data la care încetarea urmează să-și producă efectele
.

Conform acestor doua puncte beneficiarul procedeaza corect: azi - ca exemplu - va notifica verbal si ulterior va trimite notificarea scrisa - cum scrie in contract. Ramane ca dv sa luati cunostinta de aceasta notificare verbala si sa asteptati notificarea scrisa - care trebuie sa soseasca in interiorul termenului de 30 de zile. Abia dupa ce trec 30 de zile de la notificarea verbala, si nu primiti notificarea scrisa - conf contractului - puteti afirma ca sunt incalcate clauzele.
Conform celor scrise in contract termenul de 30 de zile curge da la data notificarii verbale - conditia este sa primiti notificarea scrisa in interiorul acestui termen.

Intrebarea ar fi: de ce-l doare mana sa transmita un fax, ca exemplu, pentru a va notifica in scris?
multumesc pentru raspuns.
as vrea totusi sa mai intreb ceva.
daca trimite notificarea scrisa si eu nu o primesc ,sau refuz sa semnez confirmarea de primire se intoarce la expeditor.
1.de cate ori pot refuza sa semnez pana sa se considere ca am luat la cunostinta.


Ultima modificare: Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Geo_2008, utilizator
Cu placere.

**


Puteti refuza insa beneficiarul poate inceta sa-si indeplineasca obligatiile... iar daca a trimis notificarea - chiar daca aceasta se intoarce fara semnatura dv - ramane sa actionati asa cum credeti de cuviinta

Sigur, puteti invoca - in instanta - ca nu v-a notificat verbal si altele (desi scrie in notificare ca a facut-o), insa nu stiu cat merita sa pierdeti timp si bani...
Pana se implineste acest termen de 30 de zile trebuie sa-si indeplineasca obligatiile asumate prin contract.


~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Incetare contract prestari servicii Geo_2008 Geo_2008 Subiect: reziliere contract buna ziua vreau sa va prezint de aceasta data si sa supun atentiei dvs o clauza de reziliere a unui contract dintre un PFA si ... (vezi toată discuția)
Corectitudine si legalitate clauza contract Geo_2008 Geo_2008 CONTRACT DE PRESTÃRI SERVICII Nr. ....... / ............................. III. DURATA CONTRACTULUI : 3.1. Contractul se încheie pe perioada determinata ... (vezi toată discuția)
Cine are un contract de curtaj? nicole921 nicole921 Buna ziua, cine ma poate ajuta si pe mine cu un contract de curtaj, am mare nevoie si nu stiu de unde sa fac rost de un model. Am gasit ceva la rubinian dar ... (vezi toată discuția)