1 Daca am de platit 500 ron pe luna pensie si o restanta de 1500 ron restanta care procentul maxim care mi se poate retine din salariu,iar daca are din lichidare cum sa-mi opreasca ,atunci mai poate sa-mi diminueze avansul?
2 Daca ar mai avea sa-mi opreasca in afara de ce am scris mai sus si inca o suma de 1000 ron reprezentand cheltuieli de judecata atunci care este procentul maxim care mi se poate opri din salariu?
3 As mai dori sa stiu daca procentul care mi se va opri va fi din salariul net sau din salariul brut ?
Art. 409 c.proc.civ.
Salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:
a) până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii;
b) până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.
Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.
Urmărirea drepturilor menţionate la alin. 4 se va putea face în limita a 1/2 din cuantumul acestora.
Sumele reţinute potrivit alin. 1–4 se eliberează sau se distribuie potrivit art. 562 şi următoarele.
Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.