Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care reprezintă :
a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere – organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe.
Nu se plateste taxa pe poluare pentru autovehicule atunci cand acestea sunt:
a) incadrate in categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale in vigoare;
b) acordate institutiilor de invatamant, sanatate si cultura, ministerelor, altor organe ale administratiei publice, structurilor patronale si sindicale reprezentative la nivel national, asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, de catre guverne straine, organisme internationale si organizatii nonprofit si de caritate, prin donatii sau finantate direct din imprumuturi nerambursabile, precum si din programe de cooperare stiintifica si tehnica;
c) confiscate sau intrate potrivit legii in proprietatea privata a statului si acordate cu titlu gratuit in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
d) destinate competitiilor sportive, definite conform prevederilor legale in vigoare.
Donatie ong - auto
alexoiu
Stimati colaboratori,
Doresc sa donez un autoturism (fabricatie 2004) unei Asociatii culturale, cu care am colaborat in ultima perioada. Spuneti-mi va ... (vezi toată discuția)