avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 436 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Jurisprudenţă Contraventii - precedent amenzi anulate pentru lipsa ...
Discuție deschisă în Jurisprudenţă

Contraventii - precedent amenzi anulate pentru lipsa semnaturii olografe

Un nou fenomen se propagă în instanţele din România: anularea amenzilor pentru neplata rovinietei, motivul fiind că procesele-verbale trimise prin poştă nu sunt semnate. Găselniţa a apărut în ultimele săptămâni, fiind folosită de câţiva avocaţi din Cluj, iar judecătorii încep să anuleze pe bandă rulantă aceste amenzi. Încă o dată, nişte jurişti isteţi speculează o mică scăpare a legii spune că documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă. Cealaltă este valabilă doar pentru actele în format electronic.

Amenzi usturătoare pentru lipsa rovinietei

În ultimele luni, mii de români care nu şi-au cumpărat rovinieta pentru a putea circula pe drumurile publice au primit acasă procese-verbale de sancţionare emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Amenzile sunt usturătoare, între 250 şi 500 de lei, la care se adaugă un tarif de despăgubire de 28 de euro (118 lei).

CNADNR identifică numerele de înmatriculare ale maşinilor şi le compară cu cele din baza de date naţională, unde sunt identificaţi cei care n-au plătit rovinieta.

Avocaţii celor care contestă amenzile în Justiţie au sesizat că pot invoca lipsa unei semnături oficiale pe fiecare proces verbal în parte. Din cauza numărului mare de amenzi aplicate, acestea sunt tipărite şi ştampilate de Centrul pentru Studii Tehnice Rutiere, nemaifiind semnate.

Nimeni nu s-a gândit în 2001 la semnătura electronică

Există însă o prevedere în Ordonanţa 2/2001, privind regimul de aplicare a contravenţiilor pe teritoriul României, care obligă semnarea acestor procese-verbale, sub sanţiunea nulităţii absolute. Oficialii CNADNR susţin că documentele sunt valabile pentru că au semnătura electronică a agentului constatator. Aici intervine o altă lege (445/2001) care spune, pe scurt, că "înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic". Aici e hiba: şoferii prinşi fără rovinietă spun că amenzile le primesc pe hârtie şi nu "printr-un program informatic".

Gafa ar putea fi speculată în întregul sistem judiciar pentru că, în 2001, când s-a publicat Ordonanţa privind regimul contravenţiilor în România nimeni n-a prevăzut posibilitatea folosirii semnăturii electronice, aceasta nefiind inclusă în textul legii. În acest moment, la Cluj, sunt zeci de amenzi anulate tocmai din acest motiv.

Norocoşii care au obţinut anularea în instanţă

Judecătorii pretind în instanţă ca procesul-verbal de contravenţie să conţină obligatoriu o serie de date legate de instituţia care l-a emis, sancţiunea aplicată, numele şi prenumele agentului constatator şi semnătura acestuia. Dacă lipseşte un singur element, conform Ordonanţei 2/2001, procesul-verbal este nul de drept (conform articolului 17). Judecătorii au început să dea dreptate contestatarilor.

"Analizând textul proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contra venţiei, adresate de CNADNR, se constată cu uşurinţă că semnătura agentului constator ce atrage nulitatea procesului verbal lipseşte cu desăvârşire, ceea ce antrenează automat sancţiunea nulităţii absolute", se arată într-unul de la Judecătoria Cluj Napoca.

De exemplu, un clujean norocos este Ioan Cornea, care a fost susprins de camerele companiei de drumuri în localitatea Gilău, judeţul Cluj, circulând fără rovinietă. ªi în cazul acestuia procesul verbal nu a fost semnat. În cazul lui Cornea, judecătorul a decis că procesul verbal este lovit de nulitate absolută deoarece nu cuprinde printre altele şi semnătura agentului constatator. ªi astfel Ioan Cornea a câştigat procesul.

"Se constată că semnătura agentului constator ce atrage nulitatea procesului verbal lipseşte cu desăvârşire.“
JUDECÃTORIA CLUJ NAPOCA, pasaj din sentinţa prin care o amendă a fost anulată

Cel mai recent răspuns: geamira , utilizator 19:20, 28 Februarie 2013
~ Conținut șters la cerere ~
~ Conținut șters la cerere ~
Ne ajuta cineva cu motivarea?
Ce parere aveti si despre faptul ca in pretul combustibilului consumatorul plateste deja o taxa de drum. De ce ar fi constitutionala o alta dispozitie prin care suntem obligati sa platim inca odata taxa de drum, cuprinsa deja in pretul combustibilului?
Multumesc de invitatie!
Eu spun Fiat Justitia! Este un prim pas spre aplicarea principiilor de drept. Felicitari acelor judecatori care hotarasc astfel! Poate asa incepe sa inteleaga si statul ca cetatenii lui gandesc.
Stiu... taxe, toata lumea obligata etc. Obligata sa plateasca o taxa pentru un anumit scop, care scop nu apare indeplinit de 22 de ani...
Din punctul meu de vedere, este abuziva taxa atata timp cat veniturile rezultate din colectarea ei nu se reflecta in drumurile nationale.
Va rog respectuos sa nu ma luati cu Europa, ca asta merge la europeni, nu la mine!
Ultima modificare: Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012
elena138, utilizator

Alte discuții în legătură

Proces verbal amenda rovinieta fara semnatura olografa leorot leorot Am contestat o amenda de rovinieta pe motivul lipsei semnaturii olografe. Am pierdut la judecatorie. Citez din hotararea ... (vezi toată discuția)
Contestatie amenda rovinieta - semnatura electronica dana_toader dana_toader Buna ziua, Am primit zille trecute doua procese verbale pentru lipsa rovinieta. Procesele sunt incheiate la data de 11.01.2012, pentru ca as fi fost prinsa ... (vezi toată discuția)
Amendă rovinietă anthynidiany anthynidiany În data de 25.07.2016 am primit o amendă pentru că am circulat fără rovinietă în data de 11.02.2016. Procesul verbal scrie că e întocmit pe data de ... (vezi toată discuția)