Legãturile dreptului fiscal cu alte ramuri de drept

Legăturile dreptului fiscal cu alte ramuri de drept (în special dreptul civil şi dreptul comercial) sunt foarte strânse. Aceste legături vizează, în special, corecta interpretare a operaţiunilor supuse impozitării, în aşa fel încât, după identificarea naturii juridice a acestora, să se poată aplica norma fiscală incidentă.


Chiar dacă, în scopul impozitării, normele Codului fiscal sunt suverane, aspect ce rezultă din observarea dispoziţiilor Codului fiscal, nu întotdeauna norma fiscală este suficientă pentru a determina baza de impozitare a unei operaţiuni sau natura juridică a unui venit.
De aceea, pentru a stabili corect baza de impozitare a unei operaţiuni sau natura juridică a unor venituri supuse impozitării, este absolut necesar să se apeleze la normele dreptului comun ce reglementează aceste operaţiuni sau venituri.
Totuşi, de-a lungul timpului, a devenit tot mai greu să se recurgă la dreptul comun, datorită evoluţiei lente a dispoziţiilor codului civil şi comercial, deopotrivă, aceste ramuri neţinând pasul cu schimbările economice şi sociale, nereceptând anumite mecanisme juridice, contracte şi noi tipuri de tranzacţii, devenite uzuale atât în Uniunea Europeană, cât şi în România.
Astfel, intrarea în vigoare a noului Cod civil este binevenită pentru aplicabilitatea reglementărilor fiscale, întrucât modernizarea legislaţiei civile şi adaptarea ei noilor realităţi economice şi sociale va facilita determinarea naturii juridice a operaţiunilor supuse impozitării conform legislaţiei fiscale.
Odată cu adoptarea noului Cod Civil a fost abrogat şi Codul Comercial.
Având în vedere aceste aspecte, atât mediul juridic, cât şi cel de afaceri vor fi supuse unor schimbări generate de impactul pe care îl va avea aplicarea noilor reglementări şi, mai ales, interpretarea acestora de către autorităţile şi instituţiile publice.
Noul Cod Civil introduce în dreptul românesc mai multe instituţii juridice noi, care au consecinţe directe în sfera dreptului fiscal. Una dintre aceste instituţii juridice este fiducia, instituţie juridică asemănătoare trust-ului din sistemul common law.
Fiducia presupune transferul temporar al unor drepturi sau al dreptului de proprietate asupra unor bunuri, prezente sau viitoare, de la o persoană fizică sau juridică (numită constituitor) către o altă persoană (numită fiduciar) pentru ca bunurile sau drepturile astfel transferate să fie administrate în interesul unui beneficiar, urmând ca, la încetarea fiduciei, să fie transmise de către fiduciar beneficiarului.
Întrucât această instituţie juridică are anumite trăsături specifice, s-a simţit nevoia reglementării exprese a consecinţelor fiscale ale fiduciei.
Astfel, prin dispoziţiile Codului fiscal în vigoare la acest moment, sunt stabilite reguli speciale aplicabile contractelor de fiducie, din perspectiva impozitului pe profit, reguli speciale de impozitare a veniturilor realizate din operaţiunea de fiducie, cât şi reglementări privind impozitele şi taxele locale, în cazul persoanelor fizice şi juridice care încheie contracte de fiducie conform Codului civil.
Ca o concluzie asupra celor mai sus menţionate, putem afirma că noul Cod Civil, pe lângă avantajele clare pe care le oferă o reglementare modernă, adaptată realităţilor economice şi sociale, va reprezenta o provocare pentru practicienii dreptului, indiferent de aria de practică în care activează. Fără doar şi poate, cum aproape orice relaţie socială este reglementată de o normă juridică fiscală, dând naştere unor raporturi de drept material fiscal, intrarea în vigoare a noului Cod Civil şi aplicarea noilor instituţii juridice va reprezenta o provocare şi pentru avocaţii din aria de practică a dreptului fiscal.