Am mostenit pamant in Bucovina. Familia mea a lipsit din localitate aproape 25 de ani. In 1991(dupa aparitia legii 18/1991 am revenit sa vad ce se intampla cu pamantul (pasune si fanat) mostenit. La primarie mi-au raspuns cu nonsalanta ca tot pamantul este al statului???. Am inceput demersurile de retrocedare. In ultimii ani am aflat ca zona montana a Bucovinei nu a fost colectivizata, nu a fost nationalizata, sau alta forma de preluare catre stat. Am intrebat din nou la primarie daca exista documente de preluare. Am cautat la arhivele locale, nationale, la prefectura. Nu exista nici un document. Cand am insistat, la primarie mi s-a spus ca pamantul meu a fost preluat in baza Legii 119/11 iunie 1948. Am citit legea litera cu litera. Nu am gasit nimic care sa justifice preluarea. Am revenit la primarie si mi s-a dat alt raspuns prin care "terenul a fost trecut abuziv in propietatea Statului Roman, conform unor decrete si legi speciale pe care nu le detinem". Nu vreau sa supar pe nimeni dar din curiozitate am intrebat de "ceva documente de preluare". Nu exista nici-o hartie si nu se stie in baza caror legi. ???. Cei trei semnatari ai acestor adrese sunt Primarul, secretarul primariei si consilierul juridic, toti cu studii juridice. Va rog spuneti-mi ce sa cred. Multumesc. Mosu Campan.
Stimata doamna, Inca o data va multumesc ptr. interes si ptr. sfat. Da. Voi actiona in consecinta, dare eu reprezint un caz singular. Indraznesc sa intreb ce se intampla cu “matusa Maria“ de 80 de ani care traieste intr-o coliba la marginea satului. Ea nu are acces la net. Nu cunoaste legile, nu mai are nici un suport moral sau financiar. Poate ca si dansa are de la stramosi o bucata de pamant, dar in gandirea ei Legea e sfanta si oamenii care se folosesc de ea sunt deasemenea. Saraca babuta! Orice scrie pe o hartie cu antet si stampila este LEGE.
Nici eu ca pensioner nu ma rasfat in bani si apoi dumneavoastra stiti mai bine decat mine cum sta treaba cu justitia.
Ma intreb de ce nu apare o miscare a oamenilor cinstiti care sa dea in vileag toate aceste faradelegi ale oficialitatilor semidocte. Imi pare rau ca nu pot posta cateva acte spre a vedea toata lumea de ce sunt in stare oficialitatile. Multumesc. Mosu Campan.