Am demisionat ieri din functia de presedinte al asociatiei. Am inregistrat demisia si am afisat-o in bloc. Am convocat in termen de 10 zile adunarea generala.
Din motive de familie nu voi putea participa la acea intalnire si nici la altele de acum incolo.
Cum pot sa fac sa ies legal din presedintie?
Cat timp sunt obligata de lege sa mai semnez acte si sa ma mai ocup de asociatie din momentul demisiei?
Din pacate nu mai pot sub nici o forma face nimic pentru aceasta asociatie.
Multumesc pentru ajutor.
Nici un sfat? La ultimele mele posturi n-am primit tot asa nici un raspuns. Nu stiu sa fi facut ceva rau, sa fi incalcat vreo regula.
Ma duc pe alte site-uri.
Normă metodologică din 19/12/2007
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 43 din 18/01/2008
de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
Art. 18.
(7) În cazul în care preşedintele se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, acestea vor fi îndeplinite de către un vicepreşedinte, numit de preşedintele asociaţiei de proprietari dintre membrii comitetului executiv, urmând ca în termen de 90 de zile de la data când s-a constatat indisponibilitatea să fie convocată o adunare generală pentru a alege un nou preşedinte.
Asa prevede legea si asa trebuia sa procedati. La sedinta de comitet unde va prezentati demisia numiti un vicepresedinte, predati stampila si gata. Vicepresedintele preia functia de presedinte si convoaca adunarea generala. Reglementarea este buna deoarece oricarui presedinte i se poate intampla ceva neprevazut, bun sau rau, si nu mai poate exercita aceasta functie. Desigur , daca presedintele mai poate organizeaza el ad generala si participa la alegeri, etc.
Din pacate, uitam sa va spun ca din comitetul de 5, 3 membri au demisionat si cred ca numai adunarea generala poate rezolva situatia asta, cu noi alegeri.
~ final discuție ~
Alte discuții în legătură
Delegare
123321123
presedintele a demisionat,vicepresedintele nu mai poate indeplini atributiunile presedintelui...poate delega orice persoana pt indeplinirea atributiilor sau ... (vezi toată discuția)