Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizata cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 136 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, referitor la competenţa executorului judecătoresc ori a organului fiscal în executarea hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere în conformitate cu dispoziţiile Cap. IV din Legea nr. 85/2006 şi pentru creanţe fiscale.
Optica jurisprudenţială
1. Unele instanţe de judecată au considerat că, privitor la hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispoziţiile cap. IV din Legea nr.8 5/2006, competenţa executării aparţine executorului judecătoresc iar executarea se va efectua conform Codului de procedură civilă, chiar dacă răspunderea a fost atrasă şi pentru creanţe fiscale.
S-a apreciat că, în cauză, se pune problema de a decela dacă prevederile art. 136 alin. 6 din Codul de procedură fiscală sunt dispoziţii speciale care derogă de la prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006.
În acest sens, s-a reţinut că, atât legea insolvenţei cât şi Codul de procedură fiscală sunt legi speciale, fiecare având propriul domeniu de reglementare, neconstituind una pentru cealaltă dreptul comun.
Este adevărat că reglementările cuprinse în Codul de procedură fiscală stabilesc competenţa executorului fiscal în efectuarea oricărui act de executare silită, când obiectul cererii este punerea în executare a hotărârii judecătorului – sindic, în urma atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, dacă în cauză este vorba despre creanţe fiscale. Însă, în condiţiile în care participă la procedura colectivă şi concursuală prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, toţi creditorii, deci inclusiv creditorii bugetari, trebuie să se supună în mod necondiţionat prevederilor acestei legi. Acestei proceduri speciale nu îi pot fi aplicate dispoziţii dintr-o altă lege, care reglementează o procedură de recuperare individuală a creanţelor, aşa cum este Codul de procedură fiscală.
Aceasta este interpretarea care rezultă şi din lecturarea art. 149 din Legea nr. 85/2006 care stabileşte că dispoziţiile sale se completează, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului comercial şi ale Regulamentului CE nr. 1346/2000.
În concluzie, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aplicabilă procedura de executare instituită de Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 142 din Legea nr. 85/2006, atâta timp cât, procedura insolvenţei este colectivă, concursuală, unitară şi egalitară pentru toţi creditorii implicaţi.
2. Alte instanţe, dimpotrivă, au statuat că în cazul hotărârilor judecătoreşti mai sus-arătate, competenţa executării aparţine organului de executare fiscal, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
S-a arătat că, atâta vreme cât legiuitorul a dorit ca la executarea creanţelor cuvenite bugetului de stat să se deroge de la dispoziţiile generale referitoare la punerea în executare a hotărârii judecătorului-sindic, având ca obiect atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii supusă procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, în sensul ca organele fiscale de executare, competente potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, să procedeze la acţiuni de executare silită în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi nu cu cele ale Cărţii V a Codului de procedură civilă, instanţa nu poate încălca flagrant dispoziţiile legale şi nesocoti voinţa legiuitorului