olimpia_ilie a scris:
In primul rand, dpdv penal nu s-a savarsit nicio infractiune, un simplu "ai sa vezi tu" nu poate fi considerat o amenintare conform Codului penal, e nevoie de ceva mai serios.
In al doilea rand, dpdv civil, informatiile fiind publice si fiind trimis un mail cu un link nu se poate considera nici ca s-ar fi adus atingere vietii private asa cum prevad dispozitiile art 71-77 Cod civil.
prin actul de amenințare nu trebuie să se expliciteze fapta cu care se amenință ''...săvârșirea unei infracțiuni sau fapte păgubitoare'' art.193 C.penal, ori ''ai să vezi tu'' nu-i ceva de bine...
se consideră întrunite elementele constitutive ale infracțiunii când victima poate prevede eventualitatea rezultatului periculos la care ar fi supusă.
este adevărat o condiție esențială existenței infracțiunii este ca aceasta să fie de natură să-l alarmeze pe cel amenințat. Dar acest aspect ține de circumstanțe, ține de persoana celui amenințat de persoana celui ce amenință, de starea psihică în care se găsea victima în momentul săvârșirii faptei, deoarece în funcție de aceste împrejurări amenințarea poate fi susceptibilă de a alarma în cazul unei persoane și poate fi lipsită de această aptitudine în cazul alteia.
pe de altă parte, caracterul public sau nu, al actului de amenințare nu este de natură să afecteze tragerea la răspunderea civilă a prezumtivului inculpat. Nu trebuie scăpat din vedere că unul dintre obiectele juridice ale infracțiunii este reprezentat de dreptul la integritate psihică, garantat prin Constituție, ori dacă acest drept este încălcat prin orice infracțiune, persoana vătămată este îndreptățită a pretinde daune morale. (asta ca să nu facem confuzie între caracterul public obligatoriu al calomniei și amenințarea).