inselaciune

Practica judiciara e unanima in sensul ca nu este vorba de inselaciune.
Pentru a putea fi vorba de inselaciune s-ar putea discuta doar daca a facut acel imprumut cu intentia de a nu restitui banii.
Deci, problema nu se pune dupa ce ati gandit dvs, ci cel mult dupa ce a gandit persoana imprumutata.
Ati inteles acum?

avocat Claudiu Lascoschi

ovi_dragomir a scris:

...e inselaciune in conventii ori ba fapta debitorului de a nu-si achita creditul?...pt penalisti poate e floare la urechesa argumenteze ca nu insa daca as fi stiut ca debitorul nu mi-ar returna banii nu i-as fi dat din start...e asta inselaciune?...

Conform art. 215, alin. (3) Cod penal, "inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza..."
Numai dvs. stiti daca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in forma reglementata mai sus si numai organele de cercetare si urmarire penala pot sa confirme sau sa infirme aceasta.

In primul rand, nu aveati de unde sti ca imprumutatul n-o sa va returneze banii. Poate avea intentia sa o faca si avea impresia ca va putea sa returneze banii. Daca puteti dovedi ca nu ar fi avut de unde sa va dea baii nu este in avantajul dv deoarece ia nastere... contra-argumentul: daca stiati ca exista posibilitatea de a nu mai primii banii de ce i-ati mai dat? Pt ca erati dispus sa va asumati riscul... – este un posibil raspuns.
Altfel spus, imprumutatul nu v-a prezentat ca adevarata o fapta falsa – chiar putea fi de bunacredinta afirmand ca va returneaza banii, dar nu ia reusit afacerea, sa zicem... Puteati fi constient si de un asemenea posibil esec.
Totusi, fapta constituie infractiune daca o simpla minciuna s-a spus in legatura cu anumite imprejurari sau fapte care i-au dat o aparenta de veridicitate, astfel incat sa fi crezut ca vorbele imprumutatului sunt in concordanta cu realitatea. Dar si aici, exista argumente si contra-argumente. Va trebui – inainte de toate – sa dovediti intentia persoanei careia i-ati imprumutat banii (intentia de a va insela). E necesar ca inducerea sau (poate fi una sau alta) mentinerea in eroare sa fi avut un rol esential in a va convinge sa incheiati contractul respectiv. Se ia in considerare si timpul scurs de la solicitarea imprumutului si pana la incheierea contractului. Se vor avea in vedere si capacitatea dv intelectuala, starea psihica in care va aflati la momentul cand ati aceptat sa imprumutati acei bani...
Cu mai putine cuvinte: cred ca va fi dificil sa dovediti intentia – dar, cine stie? De ce nu mergeti pe actiune in civil, cu executare silita? Daca nu aveti ce "executa” cu atat mai putin veti obtine o compensatie (fie chiar numai satisfactia de a va razbuna pt ca ati fost pacalit) in penal = puteati banui ca persoana nu are de unde sa va dea banii inapoi.

Da, e clar ca pierde timpul inutil daca nu deschide proces civil.

avocat Claudiu Lascoschi

Si eu sunt de parere ca poate exista inselaciune...
Latura subiectiva (intentia) este ceva mai dificil de dovedit, insa daca ne gandim ca si intentia eventuala este suficienta, s-ar putea dovedii si asta (de exemplu dovedind ca la data contractarii imprumutului, partenerului ii era clar ca nu va putea sa plateasca imprumutul, pentru ca de exemplu mai avea inca n datorii de platit, iar venituri zero!)...

Totul depinde de cazul concret...