Buna ziua,
Bunicul meu fiind la o varsta foarte inaintata impreuna cu tatal meu, care are probleme de discernamant (alcoolism cronic, epilepsie) au semnat un contract de intretinere prin 2003 in care cedeaza tot (casa, pamant, pensie, pensie de handicap) unui unchi si matuse cu clauza de intretinere.
Ulterior, dupa decesul bunicului meu in 2006 si a bunicii mele in 2008 toti ceilalti (frati si surori ai tatalui meu care mai erau in viata - in numar de 7) au stabilit o imparteala a bunurilor bunicilor constand in mai multe proprietati (case si pamant) pe care a semnat-o si tatal meu. Mentionez ca tata nici nu poate raspunde la intrebari normale: in ce an suntem, in ce zi etc. deci se poate determina lipsa de discernamant usor.
Au mers in instanta, nu s-au inteles, au renuntat la proces si ulterior au mers la notar pentru ca taxa de timbru era foarte mare, pamantul si casa fiind evaluata la peste 2 mld. lei.
Au facut o imparteala in asa fel incat tatalui meu sa ii revina exact dreptul pe care l-a cedat prin contractul de intretinere (desi la data contractului de intretinere nu avea ce sa transmita pentru ca nu se facuse succesiune sau mostenire) si prin urmare tot dreptul lui a ramas matusii si unchiului meu care s-au obligat sa-l intretina.
Prin urmare, din toti cei 9 frati, fiecare a luat ceva proprietate(casa si pamant),iar eu ca singur fiu al tatalui meu nu am primit nimic.
Am sanse sa merg in justitie si sa atac contractul de intretinere si intelegerea de la notar care se bazeaza pe contractul de intretinere anterior?
Nu am toate actele, decat copie dupa contractul de intretinere unde am observat ca tata a transmis un drept la data la care nu il detinea prin proprietate (decat prin faptul ca era pe rol la Primarie)?
Vreau sa stiu daca are rost sa ma arunc intr-un proces care poate deveni costisitor si indelungat!
Puteti solicita punerea sub interdictie a tatalui si numirea dv. ca si curator. In acel moment puteti actiona in numele tatului pentru a-i apara drepturile si interesele.
Numirea ca si curator actioneaza si retroactiv pentru contractul de intretinere din 2003?
La momentul actual se poate dovedi lipsa discernamantului tatalui prin expertiza psihiatrica, dar cum dovedesc pentru anul 2003? Internari in spital sunt din 1997, dar nu am acces la documente, iar matusa si unchiul care au toate biletele din spital cu diagnostic nu au nici un interes sa imi puna mie la dispozitie actele.
Si contractul de intretinere mi l-a dat un alt unchi de-abia acum, dupa ce au fost si la notariat. Dar actul de la notariat nu mi l-a pus la dispozitie.
Astazi am fost pus si in posesia celorlaltor documente: Hotararea judecatoreasca prin care cei 7 frati in viata (inclusiv tata) renunta la proces din cauza costurilor foarte mari ale taxei de timbru pentru proprietatea evaluata si documentul notarial Certificatul de mostenitor cu partaj succesoral prin care tatal meu cedeaza o bucata de pamant alta decat cea care face obiectul Contractului de intretinere.
Casa impreuna cu pamantul ce fac obiectul Contractului de intretinere sunt trecute direct la unchiul si matusa care s-au obligat sa-l intretina pe tata in actul de la notariat.
In acest caz, singurul act care transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor (casa si pamant) ramane doar acel contract de intretinere sau transferul proprietatii este stabilit si prin actul de la notariat - Certificat de mostenitor cu partaj succesoral, pentru ca si acest act tata la semnat fara discernamant?