Conform codului muncii:
Art. 134. - (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 şi 2 ianuarie;
- prima şi a doua zi de Paşti;
- 1 mai;
- 1 decembrie;
- prima şi a doua zi de Crăciun;
- 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele
religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 135. - Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al
aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art. 136. - Prevederile art. 134 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi
întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Art. 137. - (1) Salariaţilor care lucrează în unităţile prevăzute la art. 135, precum şi la locurile de
muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de
zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru
munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100
% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Deci, daca dumneavoastra nu primiti liber pe data de 01.12 angajarorul este obligat sa va acorde o zi libera in urmatoarele 30 de zile sau un spor de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Iar la nivelul unitatii trebuie sa existe o decizie prin care este facut cunoscut angajatilor acest lucru.
Atat timp cat este o societate privata, patronul (angajatorul) poate face orice. Este zi libera prin lege doar pentru anumite societati si ramuri industriale, insa nu pentru toate si in nici un caz nu poate fi obligatoriu pentru cei privati.
Daca sustineti ca a fost asa de dragut de Paste si 1 Mai, inseamna ca are alte planuri cu 1 Decembrie. De unde stiti ca nu va da in alta zi, mai apropiata de sarbatori, liber?
Poate a gandit el dinainte ce are de facut in aceste zile. N-are rost sa faceti prea multa galagie. Mai bine vorbiti frumos cu el si-l intrebati daca are de gand ca in schimbul zilei de 1 Decembrie sa va dea alta zi libera.
Succes!
A se vedea si art. 134-138 din Codul Muncii.
Din pacate, am vesti proaste pentru tine.
Potrivit art. 134 alin. (2), zilele libere se acorda de catre angajator si nu sunt obligatorii.
Este un drept al salariatului dar nu este OBLIGATORIU pentru angajator sa iti acorde liber.
Angajatorul hotaraste daca obiectul de activitate impune lucrul in zilele libere. Nimeni nu
ii poate impune modificarea programului. Si-l face cum vrea.
In compensatie, vei primi un spor de 100%.
Daca lipsesti nejustificat, vei putea fi cercetata disciplinar si concediata.
Daca obtii certificat pentru concediu medical fals, poti fi cercetata, atit penal cit si disciplinar.
"Concediul medical" este un tertip clasic al salariatilor pentru a-si lua libere.
Angajatorul are dreptul sa decida cind acorda zile libere, nu salariatul.
Alberto Kurtyan
Art. 134. [enumerarea sărbătorilor legale în care nu se lucrează]
(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
a) 1 şi 2 ianuarie;
b) prima şi a doua zi de Paşti;
c) 1 mai;
d) 1 decembrie;
e) prima şi a doua zi de Crăciun;
f) 2 zile pentru fiecare dintre cele două sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 137. - (1) Salariatilor care lucreaza in unitatile prevazute la art. 135, precum si la locurile de munca prevazute la art. 136 li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile.
(2) in cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.
Daca nu sunt zile libere OBLIGATORII si pentru angajatorul din domeniul privat :O...oare de ce inspectorii de le ITM au mers pe 01.12.2006 si au impartit amenzi celor care nu au respectat aceste dispozitii din Codul Muncii? Au scapat de "premiere" doar cei angajatori care aveau o decizie interna prin care se mentiona cum se va face compensarea acelei zile....respectiv o zi libera in urmatoarele 30 de zile sau un spor de minim 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Nu cred ca se pune problema ca a fost "dragut" angajatorul de vreme ce acele zile libere nu mi le-a dat de la el ca nu mai poate de dragul angajatilor lui carora le vrea binele, ci sunt zile din concediul de odihna la care am dreptul, au fost scazute din zilele calculate la care am dreptul intr-un an. Nici nu ma gandesc ca imi va fi platita dublu acea zi de 1 Decembrie lucrata, deoarece oricum am program zilnic de 10 ore si sunt platita pentru 8 ore (ca in contract, pentru ca in Romania ori taci si accepti ori pleci, asta spun majoritatea patronilor, si nici nu ocup un post de care sa nu se poata lipsi oricand). Iar zile libere daca o sa am de sarbatori, le am pentru ca am avut grija sa imi opresc 3 zile de concediu din anul asta, special sa nu cumva ca de sarbatori sa imi dea obligatoriu 3 zile libere neplatite. Nu imi ramane decat sa ma duc la lucru sau daca plec in acea zi, sa plec de tot.