Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilităţi Publice vă informează:
Începând cu sezonul de încălzire 2011-2012, în imobilele de tip
condominiu în care sunt montate repartitoare de costuri pentru
încălzire, consumul comun se stabileşte în baza unor cote procentuale
determinate numai prin măsurători, funcţie de indicaţiile unui repartitor comun
montat în spaţiile comune, nefiind admisă utilizarea în calculele de
repartizare a cotelor de 30% şi 50% sau a altor cote alese în mod
convenţional.
Pentru îndeplinirea acestei cerinţe, este obligatorie efectuarea de către
asociaţia de proprietari/locatari a inventarului instalaţiilor de încălzire aflate în
proprietate comună (diametre, lungimi şi izolaţii termice existente) şi
predarea acestuia către prestator, precum şi asigurarea accesului în spaţiile
comune în vederea montării repartitorului comun.
În cazul în care nu se reuşeşte montarea repartitorului comun,
indiferent de motive, indicaţiile repartitoarelor montate în apartamente nu se
iau în considerare, iar repartizarea consumurilor de energie termică în
condominiile respective se va face de către asociaţie, proporţional cu
suprafaţa utilă.
Până la asigurarea de către asociaţia de proprietari/locatari a condiţiilor
necesare montării şi utilizării repartitorului comun, serviciul de exploatare a
repartitoarelor este suspendat, fiind interzis prestatorului să desfășoare
această activitate în condominiul respectiv.
Repartizarea consumurilor pentru încălzire utilizând indicaţiile
repartitoarelor de costuri se efectuează numai de către persoane juridice
autorizate de A.N.R.S.C., iar prestarea acestei activităţi de către persoane
fizice sau juridice neautorizate constituie contravenţie şi atrage nulitatea de
drept a repartizării, respectiv a cotelor de încălzire ce revin proprietarilor
apartamentelor şi nu constituie bază legală pentru determinarea consumului
în vederea stabilirii cuantumului ajutorului lunar pentru încălzire.
In imobilul in care locuiesc firma ce se ocupa de repartizarea costurilor nu a reusit montarea repartitorului comun decat la data de 24.01.2012, pana la aceasta data el fiind montat in unul din apartamente pe tevi de tip radiator care erau nefunctionale, ele fiind inchise de comun acord la inceputul sezonului de incalzire.
Intr-o sesizare facuta in luna ianuarie catre A.N.S.C.R. am amintit si acest lucru, dar acestia nu au luat nici o masura in acest sens.
Am primit un raspuns din partea A.N.S.C.R. care nu doar ca le ia apararea firmelor de repartitoare ci si ma sfatuiau sa imi montez din nou repartitoarele,(eu fiind singurul din bloc care am renuntat la ele), din spirit civic, pentru a se reduce consumul de energie termica pe motivul economiei subrede a Romaniei.
Nu stiu ce sa mai fac in acest sens deoarece firma de repartitoare m-a incarcat cu 1000 ron pe decembrie si 1000 ron pe ianuarie la un apartament cu doua camere.
Si O.P.C. si A.N.S.C.R. sunt 100% de partea acestor firme, probabil avand un interes in acest sens.
Cel mai recent răspuns:
darida , utilizator
21:05, 4 Aprilie 2012