avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 722 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Lege ce prevede drum de servitute de 4m
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Lege ce prevede drum de servitute de 4m

M-am tot uitat pe internet la tot felul de forumuri, dar nu am gasit ceva concret legat de o Lege, Ordonanta, HG sau altceva care sa specifice clar ca esti obligat sa lasi drum de servitute de 4m. Ma puteti ajuta in acest sens? Vreau sa stiu ca exista Legea x si acolo am cotele.
Cel mai recent răspuns: adarc , utilizator 15:11, 4 Aprilie 2012
Codul civil, care prevede obligaţia de a da drum de trecere, sau servitute de trecere nu indică nici o lăţime.. Practica judecătorească dă drept de servitute de 3 m. , având în vedere prejudicierea cât mai puţină a unui fond înfundat. Deobicei, prin Regulamentul local de urbanism se stabileşte lăţimea acestui drum.În general, se ţine cont de nr. de persoane care vor întrebuinţa acest drum şi de faptul că trebuie să fie practicabil în caz de incendiu, ambulanţă(maşinile acestea au 2,80m, deci pe 3 m. încap, suficient). A se vedea şi faptul că un sens de drum trebuie să aibă 3,5 m dar acest drum este unul local, comunal sau judeţean. Fondurile dominante, mai ales cele care nu plătesc, ar dori un drum cât toată parcela fondului aservit, deci-Vedeţi şi alegeţi!!!!!!!
Sa stiti ca am gasit intr-un final in HG 525/96, Sectiunea 4, art.30.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Drept de servitute vasile1969 vasile1969 Suntem trei proprietari a unui lot de servitute cu latimea de 4m. afert terenurilor cumparate. De comun acord am hotarat sa inchidem drumul de servitute ... (vezi toată discuția)
Parcelare teren titone titone am un teren de 5000mp(10x500)extravilan,vecinul la fel,in total ar fi 20x500 si am vrea sa-l parcelam pentru a-l vinde,va rog sa-mi spuneti cat ar ... (vezi toată discuția)
Care e latimea minima pentru un drum de servitute? Aurica TRUTA Aurica TRUTA Cumpar 27 arii teren dar nu am acces la el direct de la strada. Pentru aceasta, vecinul din fata, care are front de 27 metri la strada, imi da o bucatica de ... (vezi toată discuția)