avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 952 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... EXECUTOR JUDECATORESC - PROGRAM VIZITARE MINOR
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

EXECUTOR JUDECATORESC - PROGRAM VIZITARE MINOR

Buna ziua,

Am marea rugaminte de a ma ajuta cu un sfat in ceea ce se poate face in urmatoarea speta:
Sunt tatal unui minor in varsta de 8 ani care tocmai a primit o sentinta definita prin care mi-a fost acordat un drept de vizita asupra minorului.
Marea problema o intampin atunci cand merg sa-mi iau minorul vinerea prin refuzul acestuia de a ma insoti.
Acest refuz este cu siguranta datorat influentelor externe exercitate asupra minorului de catre mama. Minorul are 8 ani iar in cele 5 minute in care-l vad zilnic intr-una din pauzele scolare comportamentul acesteia este exemplar.
In momentul cand ajung, mama minorului se arata dispusa sa-mi lase copilul, dar acesta refuza invocand frica pe care o poarta fata de mine, fara nici un temei.
Mai mult, imi spune ca-i este frica si de doamna invatatoare.
Rugamintea mea - poate un executor judecatoresc sa puna in aplicare sentinta judecatoreasca cu ajutorul unui psiholog? cine solicita evaluarea psihico-emotionala a minorului - instanta sau executorul judecatoresc?
pentru a fi investita sentinta cu titlu executoriu, ma adresez instantei de fond, si cat timp poate dura?

Cu mii de multumiri,

Claudiu
Executorul este obligat sa faca tot ce poate ca sa execute hotararea judecatoreasca.
Problemele dvs. sunt complicate si dureaza mult timp pentru a avea sanse de rezolvare.

Poate ca ar fi indicat sa obtineti cumva o hotarare judecatoreasca provizorie care sa va ajute pana veti executa hotararea definitiva.
Insa e posibil sa aveti probleme si in acest caz.
Mama minorului a fost foarte bine informata de avocat si procedeaza ca la carte.
Poate ca trebuia si dvs. sa aveti avocat la momentul oportun...
Acum este foarte greu...
Nu stiu daca ati rezolvat problema pana acum. Daca nu, pt. ca mai e putin timp pana la intrarea in vigoare a noului cod de procedura civila, ma gandesc ca va este util sa stiti care sunt prevederile legale care se vor aplica, in caz ca veti incepe executarea. Am spicuit din acestea:
Art. 898. - alin. 2
Executorul judecatoresc va trimite parintelui sau persoanei la care se afla minorul incheierea de incuviintare a executarii impreuna cu o somatie in care ii va pune in vedere sa permita celuilalt parinte sa isi exercite dreptul de a avea legaturi personale cu minorul, potrivit programului stabilit in titlul executoriu.
(3) Daca debitorul nu se va conforma somatiei executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanta de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 894. (aplicarea de penalităţi)

Art. 899. - (1) Daca in termen de o luna de la comunicarea incheierii prevazute la art. 894 alin. (2), debitorul nu executa obligatia sa, executorul judecatoresc va proceda la executarea silita.
(2) Executarea se va efectua in prezenta unui reprezentant al directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului si, cand acesta apreciaza ca este necesar, a unui psiholog desemnat de aceasta. Prezenta psihologului nu este necesara daca reprezentantul directiei are aceasta calificare.
(3) La solicitarea executorului judecatoresc, agentii fortei publice sunt obligati sa isi dea concursul la executare, in conditiile legii.
(4) Nu este permis niciunei persoane sa bruscheze minorul sau sa exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.

Art. 900. - (1) Dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, penalitatea stabilită de instanţă potrivit art. 894 va curge până la momentul executării, dar nu mai mult de 3 luni de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 894 alin. (2).
(2) In cazul in care debitorul nu isi indeplineste obligatia in termenul prevazut la alin. (1), precum si atunci cand debitorul este de rea-credinta si ascunde minorul, executorul judecatoresc va consemna acest fapt si va sesiza de indata parchetul de pe langa instanta de executare in vederea inceperii urmaririi penale, pentru savarsirea infractiunii de nerespectare a hotararii judecatoresti.

Art. 901. - (1) Daca executorul constata ca insusi minorul refuza in mod categoric sa il paraseasca pe debitor sau manifesta aversiune fata de creditor, va intocmi un proces-verbal in care va consemna constatarile sale si pe care il va comunica partilor si reprezentantului directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului.
(2) Reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului va sesiza instanta competenta de la locul unde se afla minorul, pentru ca aceasta sa dispuna, in functie de varsta copilului, un program de consiliere psihologica, pentru o perioada ce nu poate depasi 3 luni. Cererea se solutioneaza de urgenta in camera de consiliu, prin incheiere nesupusa niciunei cai de atac, pronuntata cu citarea parintilor si, dupa caz, a persoanei la care se afla copilul. Dispozitiile legale privind ascultarea copilului raman aplicabile.
(3) La finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanta va intocmi un raport pe care il va comunica instantei, executorului judecatoresc si directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului.
(4) Dupa primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executarii silite, potrivit art. 899.
(5) Dacă şi în cursul acestei proceduri, executarea nu va putea fi realizată din cauza refuzului minorului, creditorul poate sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul în vederea aplicării unei penalităţi, dispoziţiile art. 894 alin. (2) şi (4)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Este in vigoare legea 134/2010, sectiunea 2 - executarea hotararilor judecatoresti referitoare la minori? laau laau Legea 134/2010, Sectiunea 2 - Executarea hotararilor judecatoresti referitoare la minori, Domeniul de aplicare Art. 898 (1) Dispozitiile prezentului ... (vezi toată discuția)
Politie-program vizita minor laau laau In cazul in care organele de politie se prezinta la usa mamei (fara executor, fara protectia copilului), in cazul unui minor care refuza in mod ferm si motivat ... (vezi toată discuția)
Conventie notariala investita gigi1974 gigi1974 buna ziua. prin divortul incheiat in fata notarului prin acordul ambelor parti si stabilirea conditiilor de crestere a copilului sa incheiat o conventie ... (vezi toată discuția)