Pînă acum nu a reuşit nimeni să dovedească ilegalitatea acestui barou, în sensul în care dovada să fi produs şi efecte juridice - dizolvarea baroului.
Probleme nu a avut niciunul dintre cei încrişi în această structură. Indiferent de temeiul legal, soluţiile au fost fie NUP, fie achitarea. Iar plîngeri penale au fost destule.
Sunt instanţe care îi acceptă şi instanţe care le refuză recunoaşterea calităţii de avocat. Decizia ICCJ în recursul în interesul legii promovat de procurorul general nu a adus nicio clarificare. Iar recenta OUG 159/2008 se zbate şi ea între dorinţă şi neputinţă.
Oricum, acest barou pare un fel de haină la mîna a doua, cu toată că nu cred că toţi membrii lui sunt nişte neprofesionişti. Dar, pînă cînd intrarea în avocatură este condiţionată de un examen care, în opinia mea, este mult prea încărcat în ceea ce priveşte materia (obligînd un jurist specializat exclusiv pe drept civil şi comercial, de exemplu, să memoreze sute de pagini de penal şi procedură penală, materii cu care nu a mai avut de-a face ani buni după terminarea facultăţii), precum şi opreliştile puse prin obligativitatea stagiului indiferent de vechimea în profesia de jurist sau de necesitatea găsirii unui maestru în condiţiile în care se impun limitări în privinţa posibilităţii acestora de a angaja stagiari în funcţie de veniturile realizate, baroul Bota va înflori în continuare. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, prevăzînd obligativitatea examenului de intrare în profesia de avocat indiferent de vechime (prevedere valabilă pentru toţi cei cu studii juridice - judecători, procurori, consilieri juridici), OUG 159/2008 nu face altceva decît să mai trimită cîteva mii de jurişti spre porţile amintitului barou, în care se spune că ar fi intrat chiar şi cîţiva foşti magistraţi.
Răsfoind internetul, am citit în Gardianul că Bota ar fi fost condamnat pentru practicarea avocaturii fără a fi membru al unui barou şi fără a fi înscris în tabloul avocaţilor..
Ceea ce nu înseamnă că barourile lui ar fi declarate ca fiind ilegale, ci doar că Bota o fi uitat să se înscrie şi el în baroul proprietate privată şi să figureze pe tabloul avocaţilor.
Pînă la citirea sentinţei, cele afirmate mai sus rămîn simple speculaţii. Poate vom vedea sentinţa publicată.
Baroul bota
absolventa3
Aici doresc sa va intreb ce stiti despre Baroul Bota Bucuresti.. Adica daca intram in Baroul Bota este acelasi lucru cu membru in Baroul Bucuresti? Care e ... (vezi toată discuția)