anitan93 a scris:
buna ziua,
am si eu o problema, am avut un accident (neacordare de prioritate) din care au rezultat pagube materiale.AM SI O INTREBARE. Daca nu detin permisul de conducere decat de 6 luni de zile este adevarat faptul ca nu mi se reduce perioada de suspendare a permisului de conducere dupa sustinerea examenului de verificare la 30 de zile??????
multumesc anticipat celor care imi vor raspunde
Raspunsul la intrebarea Dvs se gaseste in Regulamentul pentru aplicarea Codului Rutier din care reprodc:
Art. 221. -
(1) Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie;
b) a obţinut permis de conducere cu cel puţin un an înainte de săvârşirea faptei;
c) în ultimii 3 ani de la data săvârşirii faptei pentru care se solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de măsură;
d) în ultimii 2 ani de la data constatării contravenţiei pentru care se aplică sancţiunea contravenţională complementară nu a mai avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.
Prin urmare, raspunsul este NU vi se reduce perioada de suspendare
ing. Ioan Ciobanu