buna ziua.am permisul retinut pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice.am primit solutia de la procuror cu scoatere de sub urmarire.intrebarea mea este: permisul meu se afla la politia unde am fost prins sau la politia de unde este emis?
HG 1391/2006
Art.219
(2)Restituirea permisului de conducere se dispune de către şeful serviciului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, la cererea titularului, în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale, în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat sau ca urmare a încetării măsurii de siguranţă prevăzute la art.112 lit.c) din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
Permisul de conducere ramane la politie rutiera care l-a retinut pana la solutionarea dosarului penal. Daca ati primit ordonanta puteti prin la politia respectiva/o puteti trimite prin posta, impreuna cu o cerere de restituire a permisului de conducere. Dupa solutionarea acesteia, permisul de conducere va fi trimis la politia rutiera care va are in evidenta. Atentie! Pentru fapte infractionale, sunteti obligat sa sustineti si sa promovati testul la regulile de circulatie. Acesta il veti sustine la politia rutiera care va are in evidenta. Sa aveti asupra dvs, dovada de retinere al permisului de conducere.