avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1057 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Inscrierea la gradul didactic I.
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Inscrierea la gradul didactic I.

Buna ziua!

Am o nelămurire, sper să m-ajute cineva cu un răspuns corect. E complicat un pic situația mea.
Sunt educatoare, momentan în concediu de îngrijirea copilului. Problema mea e următoarea: În 2005 am obținut gradul didactic II., în octombrie 2010 m-am înscris pentru gradul didactic I, deși știam că sunt însărcinată. La depunerea dosarului am amintit acest lucru și mi s-a spus că nu am nevoie de amânare, doarece am 4 ani neîntrerupți, și când mă întorc pot să-mi susțin lucrarea. Pe 14 ianuarie 2011 am născut, iar în 31 ianuarie 2011 am particpat la colocvium. Mi-am ales tema, am făcut cunoștiință cu conducătorul științific cu care colaborez. Până în 31 august 2012 trebuie să-mi depun lucrarea, iar întorcându-mă în ianuarie 2013 din nou la serviciu, am timp să-mi susțin a doua inspecție, apoi lucrarea finală.
Doar acum mi s-a atras atenția că așa nu se poate, fiind în concediu de îngrijirea copilului, acești ani se consideră întrerupere, deși în Metodologie scrie că 4 ani neîntrerupți de la obținerea gradului didactic II. Eu asta am luat în considerare. Tot acum mi s-a spus că de la depunerea dosarului de înscriere pentru gradul I, se socotesc 3 ani neîntrerupți. Astfel eu nu pot să-mi depun lucrarea doar în 2015, și să-l susțin în anul școlar 2015-2016.
E adevărat acest lucru? Poate cineva să mă lămurească? Ce pot sa fac?
Cu lucrarea terminată stau și nu pot face nimic.
Mulțumesc.


Cel mai recent răspuns: Gabriela Pintea , Consilier juridic 00:42, 9 Iunie 2012
Interventie moderator


Am rugamintea sa continuati discutiile incepute folosind butonul "raspunde" (albastru, dreapta, jos). In acest mod exista continuitate intre discutia initiala si intrebarile si raspunsurile ulterioare. Multumesc!

Gabriela Pintea

brigi80 a scris:
Bună!
Am revenit cu alte detalii.
Sper să m-ajute cineva cu un răspuns corect. E complicat situația mea.
Sunt educatoare titulară, (tot la același unitate mă voi întoarce și după terminarea celor 2 ani), momentan în concediu de îngrijirea copilului.
Problema mea e următoarea: in 2005 am obținut gradul didactic II., în octombrie 2010 m-am înscris pentru gradul didactic I (pentru acest lucru am suținut inspecția în mai 2009, așa cum se cere în Metodologie), deși știam că sunt însărcinată. La depunerea dosarului am amintit acest lucru și mi s-a spus că nu am nevoie de amânare, doarece am 4 ani neîntrerupți, și când mă întorc pot să-mi susțin lucrarea.
Pe 7 noiembrie 2010 am intrat în prenatal, pe 14 ianuarie 2011 am născut, iar în 31 ianuarie 2011 am particpat la colocvium. Mi-am ales tema, am făcut cunoștiință cu conducătorul științific cu care colaborez.
Pe baza deciziei primite, în concediul de creșterea copilului am intrat pe 01.03.2011 (adică mi s-a terminat postnatalul).
Până în 31 august 2012 trebuie să-mi depun lucrarea, iar întorcându-mă în ianuarie 2013 din nou la serviciu, am timp să-mi susțin a doua inspecție, apoi lucrarea finală.
Doar acum mi s-a atras atenția că așa nu se poate, fiind în concediu de îngrijirea copilului, acești ani se consideră întrerupere, deși în Metodologie scrie că 4 ani neîntrerupți de la obținerea gradului didactic II. Eu asta am luat în considerare.
Tot acum mi s-a spus că de la depunerea dosarului de înscriere pentru gradul I, se socotesc 3 ani neîntrerupți. Astfel eu nu pot să-mi depun lucrarea doar în 2015, și să-l susțin în anul școlar 2015-2016.
Am studiat un extras din Metodologia formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, aprobată prin O.M. nr. 5720/20.10.2009, dar nu văd nimic, care m-ar putea putea împiedica să-mi finalizez lucrarea, și atunci de ce nu pot?
E adevărat acest lucru? Poate cineva să mă lămurească?
Nu înțeleg de ce în cazul meu, fiind în concediul de creșterea copilului se socotește 3 ani neîntrerupți de la depunerea dosarului (așa mi s-a explicat la INSPECTORAT), iar la alții care nu sunt în ccc, ultimii 4 ani neîntrerupți de la obținerea gradului II?

Mulțumesc.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cei doi ani de ccc imi vor fi recunoscuti ca vechime in specialitate? nicu3 nicu3 Buna Ziua Am contract individual de munca cu scoala fiind profesor suplinitor ... (vezi toată discuția)
Revenire din ccc floryyy20042003 floryyy20042003 Buna ziua Incepand cu 02.02. 2012 se termina cei 2 ani de CCC intrebarea mea ar fii urmatoarea: Primul salariu pe care il voi primi cum se va calcula??? eu ... (vezi toată discuția)
Titularizare la nivelul scolii Albert35 Albert35 Supun atentiei dumneavoastra problema tutularizarii la nivelul unitatii de invatamant... Sunt profesor de informatica cu o vechime efectiva in invatamant ... (vezi toată discuția)