Pe aici , pe undeva, s-ar încadra juridic fapta desprecare întrebaţi:
Art. 321
Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Legea 61 1991 actualizata pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
Art. 2. - Constituie contraventie savirsirea oicareia din urmatoarele fapte, daca nu sint comise in astfel de conditii incit, potrivit legii penale, sa fie considerate infractiuni:
a) savirsirea in public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenintari cu acte de violenta impotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natura sa tulbure ordinea si linistea publica sau sa provoace indignarea cetatenilor ori sa lezeze demnitatea si onoarea acestora sau a institutiilor publice;
Pedeapsa este amenda de la 3.000 la 10.000 lei.