laur17 a scris:
Suntem o societate ce are ca obiect de activitate realizarea de site-uri web.
Trebuie emisa o factura de prestari servicii (realizare site web) pentru un client persoana juridica din Germania.
Ce pasi trebuie urmati?
Am citit pe internet pe diferite forumuri ca trebuie inregistrata firma in Registrul operatorilor intracomunitari. Este cazul? Deoarece valoarea contractului este de nici 750 euro.
Factura trebuie emisa cu TVA sau fara? si trebuie trecut pe factura: neimpozabil in Romania?
Mentionez faptul ca persoana juridica este inregistrata in scopuri de TVA.
Ce declaratii trebuie intocmite? Unde se reflecta efectiv valoarea?
In situatia in care facturarea se face inainte de inregistrarea in registrul respectiv este vreo problema?
In primul rind trebuie sa va inregistrati in scopuri de tva cf art 153.1, alin 1, lit b:
"b) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, neînregistrată şi care nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153 şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau c) sau a alin. (2), dacă prestează servicii care au locul în alt stat membru, pentru care beneficiarul serviciului este persoana obligată la plata taxei conform echivalentului din legislaţia altui stat membru al art. 150 alin. (2), înainte de prestarea serviciului;"
Apoi se face inregistrarea in ROI cf art 158.2, alin 1, lit c:
"c) prestări de servicii intracomunitare, respectiv servicii pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2), efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;"
Factura se intocmeste fara tva cu mentiunea: neimpozabil in romania cf art. 133, alin.4, lit. a) cod fiscal.
Intocmiti si depuneti declaratia 390.