sunt functionar public de executie am peste 30 ani vechime in anul 2011 am absolvit facultatea cu diploma de licenta ,in luna septembrie 2011 am fost promovata ca inspector si am fost incadrata cu clasa 36,gradatia 5 cu o retributie de 994lei in luna august 2012 dupa ultima marire de salari ,va rog sa-mi spuneti daca este corect cum am fost incadrata.?
Ati fost promovata in urma absolvirii de st. superioare in specialitatea postului?Daca da,atunci trebuia sa fiti incadrata la gradul profesional de inspector asistent cu salariul aferent ,iar daca acesta este mai mic decat salariul pe care l-ati avut anterior,atunci se mentine acela,in cf. cu prevederile Legii284/2010.(art5AnexaI)
ART. 5
(1) Funcţionarii publici care absolvă studii universitare de licenţă în domeniul de activitate al autorităţii sau instituţiei publice, încadraţi pe funcţii publice cu nivel de studii inferior, se numesc, în condiţiile legii, într-o funcţie publică de execuţie cu gradul profesional de asistent din clasa corespunzătoare studiilor absolvite.
(2) În situaţia în care salariul de bază stabilit în condiţiile alin. (1) este mai mic decât cel avut anterior promovării, funcţionarul public îşi menţine salariul de bază avut anterior promovării în clasă
Promovare in clasa
keti
Referent grad profesional principal,treapta 1, nivel studii medii , gradatia 2, salariul fiind de 741 dupa promovare inspector grad profesional asistent ... (vezi toată discuția)