abuzurile politiei romane

Problema mea, ca, cel puţin simplu cetăţean, e, dezarmant de lipsită de complexitate,
atât în formulare, cât şi în lipsa de abordare ştiinţifică a unui răspuns din partea celor
îndreptăţiţi să o facă, cu condiţia evidentă, dar neobligatorie din partea legii, să o facă.
În primul rând, se referă la câteva răspunsuri elementare la câteva întrebări chiar şi
mai elementare, privind DISCERNÃMÂNTUL poliţistului, care este de fapt un om, atunci
când purcede la întocmirea unui proces verbal.
Nu neapărat în ordinea prezentată, aş dori să capăt răspuns, ca de la contribuabil la
slujbaş aflat în serviciul MEU şi nu invers, la următoarele întrebări:
De ce pv-ul neasumat de către cel vizat, dacă tot e neasumat, adică nerecunoscut,
nesemnat, neatribuit sau cum îl mai numeşte poliţia să ne accentueze ceaţa, nu este
nul, în virtutea principiului de NEVINOVÃŢIE de care cel vizat e OBLIGATORIU să
dispună, pînă când cel care a avut poftă să-l încalce, să probeze contrariul ?
Nu vă grimasaţi prematur, întrebarea, sau mai bine zis esenţa ei, abia acum vine !
Veţi răspunde din prima: ½Da tată, ai, prin lege consimţită, dreptul la prezumţia de
nevinovăţie, ce te agiţi ?½
Problema nu-i aşa simplă şi oricât am vrea s-o minimalizăm, nu merge !
Ceva mai concret, agentul rutier, căruia nu-i recunosc înscrisul din p.v., cu toată
prezumţia mea de nevinovăţie, întâi îmi ia permisul, că aşa vrea EL, iar dovedirea
nevinovăţiei mele, care ar trebui să primeze încă de la începutul ½relaţiei½noastre,
o lasă în seama MEA, adică pe timpul, şi de două ori pe banii mei, odată că-i plătesc
leafa, primele de sărbători şi concediile şi a doua oară că trebuie să umblu, să accept
să nu fiu plătit de la slujbă pentru a fi învoit să merg la secţie să dau declaraţie, drum,
timp pierdut, etc., pentru că, nu-i aşa, poliţistul român, ca orice poliţist european,
are şi el un program decent, nu te poate primi decât Joi, între 11.00 şi 13.00, că în
rest e ½lipsă de efective şi de logistică½, aşa că tu, cetăţeanul, mai ales dacă eşti
subiectul unui p.v., trebuie să-ţi bagi minţile în cap şi să-ţi reaminteşti cine,
la dispoziţia cui este !
Prin rezumare, se naşte întrebarea :
Dacă cel ce-mi întocmeşte p.v. e indispus, tâmpit, constipat, beat, renegat, sau pur
şi simplu îl străng pantofii şi urlă neuronii în genunchii lui să ardă o amendă, eu trebuie
mai întâi să suport asta şi apoi să umblu după el, (dacă are chef să stea de vorbă cu
mine, că...deh, eu sunt la dispoziţia lui, în mintea lui), pentru a-mi dovedi nevinovăţia?
DE CE ? Trăim în Congo, în Somalia, în Zair, sau în Europa ?
Auzim uneori pe media ½Puncte de vedere½ ale unor ½somităţi½ din poliţe în
drept penal, psihologia maselor, BLA BLA BLA, plângându-se de lipsa de cooperare
a cetăţenilor, injurii, comportament reticent, dar niciodată nu amintesc un cuvănt
despre lipsa crasă de profesionalism, mitocănia, grosolănia, ura impusă şi indusă
cu care îşi tratează ½clienţii½ colegii lor.
Consecinţa ? ªefii poliţiei schiţează pentru legiuitor nişte proiecte de înnăsprire a
legislaţiei deja sufocante existentă, justificându-şi astfel funcţia şi
½viziunea progresistă½ vis-a-vis de ½rata infracţionalităţii tot mai crescute,
măsuri de prevenire, rolul poliţiei în...etc...½, adică abureli demne de filmele cu proşti,
½uitând½ de fapt că poliţistul trebuie să fie îndrumător, sfătuitor şi apărător şi că
acolo trebuie lucrat, dintr-un motiv căt se poate de simplu: Omul reacţionează
direct proporţional la mizeriile poliţiei la adresa lui, ba mai şi adaugă, că nu-i tâmpit
să suporte tăcut, ştiind că el e şeful.
Adjectivele folosite aici sunt ½dulci½faţă de ce exemple vedem despre specimenele
din poliţie ce-şi fac ½promo½ peste tot în media, aşa că, să nu aud un cuvânt despre
exagerări sau jigniri!
Întrebarea rămâne şi tare aş vrea un răspuns nedesprins din legi şi paragrafe,
ci unul uman, dacă există noţiunea în mintea unuia/uneia care ar putea s-o facă:
Pînă când scrisul de tipar din p.v. va fi suveran nevinovăţiei mele ?

Mulţumesc.