In urma procesului cu angajatorul la tribunal si apoi curtea de apel care mi-a dat sentinta ca fara temei si irevocabila am pierdut drepturi banesti (trei salarii compensatorii/prime de concediu, paste si sarbatori, contravaloarea tichetelor de masa) deoarece judecatorii au considerat ca acestea sunt venituri extrasalariale, care se prescriu dupa 6 luni, drept urmare a trecut termenul de revendicare a banilor (6 luni).
Desi conform contractului colectiv de munca aveam dreptul sa le obtin.
Macar salariile compensatorii.
Recent am aflat ca trei colege care au intentat proces aceluiasi angajator au obtinut aceste drepturi banesti. Dupa cum se vede la ele judecatorii au gandut astfel. Iar una din colege a obtinut aceste drepturi banesti la curtea de apel.
Intrebare: Se mai poate face ceva ca sa imi recuperez aceste drepturi pierdute? E vorba de o suma totala in lei echivalentul la 1500 euro.
Inseamna ca eu am dat peste niste judecatori incompetenti ori corupti care au dat sentinta in batjocura.
Cui sa ma adresez ?
Exista vreo lege care ma poate ajuta?