Cetăţenii români pot solicita misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare eliberarea de certificate de naştere românești pentru copiii lor născuți în Spania.
Actele necesare:
1. Declaraţia părintelui român
2. Foaia de ieșire din spital, eliberată de o unitate sanitară sau un medic, care, în mod obligatoriu, trebuie să cuprindă: număr de înregistrare, data eliberării, semnatura şi ştampila medicului care a constatat naşterea, menţiunea că s-a născut un copil viu, data naşterii, numele şi prenumele părinţilor;
3. Certificatul de naştere spaniol (Certificado literar de nacimiento), supralegalizat cu Apostila de la Haga; După nașterea copilului, părinții au obligația să solicite un certificat de naștere spaniol. Actul se solicită de la Registrul Civil unde trebuie declarată naşterea. Pentru obținerea acestuia, părinții trebuie să prezinte ieșirea din spital care include mențiunea că s-a născut un copil viu, certificatul de căsătorie (dacă este românesc trebuie tradus și apostilat cu apostila de la Haga) și actele de identitate ale parinților. Alături de certificat vor primi și Livretul de familie spaniol.
4. Traducerea în limba română a certificatului de naştere spaniol, la un traducător autorizat, apostilată cu Apostila de la Haga (de la secţia consulară)
5. Actele de identitate valide ale părinţilor (paşaport, carte de identitate), original şi fotocopie;
6. Certificatul de căsătorie românesc al părinţilor, (dacă este cazul) original şi fotocopie; Părinţii căsătoriţi în străinătate care nu au efectuat transcrierea căsătoriei în registrul român de stare civilă figurează ca necăsătoriţi în evidenţele din România;
7. Declaraţia părinţilor privind numele de familie pe care îl va purta copilul, în cazul în care aceştia au nume diferite.
In Spania nu exista alocatie de stat pentru copii, care sa se acorde neconditionat tuturor copiilor, indiferent de veniturile parintilor, asa cum se intampla in Romania sau in alte state europene.
In Spania obtin ajutor pentru cresterea copilului doar familiile care se incadreaza in baremele de venit anual stabilite de Institutul National de Securitate Sociala.
De aceea, alocatia europeana, care reprezinta acordarea in statul in care se afla copilul beneficiar a sumei reprezentand valoarea mai mare (fie cea din Romania, fie cea din statul european unde lucreaza parintele), nu poate fi solicitata de catre un parinte care lucreaza in Spania, unde nu exista aceleasi principii de acordare a alocatiei ca in Romania.
sunt insarcinata si locuiesc in spania as vrea sa stiu eu nasc in spania mi se face in in spania certificatul copilului sau trebuie sa merg in tara sa ii fac certificat cum se procedeaza si ce bani primeste copilul pentru ca am inteles ca copii romani nascuti in spania nu primesc alocatie
~ final discuție ~