buna seara an urma cu ceva timp am primit si raspunsul la antrebarile mere cazul sa judecat si am primit solutia dar as vrea o explicatie pe antelesul nostru al celor care nu avem de aface cu ,cuvinte de legislatie va dau si dumneavoastra verdictul si ami spuneti si mie daca am anteles bine ? eu am anteles 1 an cu suspendare si 2 de ancercare.Solutie: În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal şi art. 82 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 1 an, pe un termen de încercare de 3 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate şi o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 Cod procedură penală, atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii prevăzute de art. 83 Cod penal. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
va rog frumos sa ma lamuriti si pe mine ca nu prea anteleg ce zice si as mai avea o antrebare daca acum dupa asta mai am anca doua dosare tot pentru conducere fara permis ce se antampla daca ajung an instanta ce anseamna ca se contopesc si cum sar contopi an cazul meu mentionez ca celalalte doua dosare care trebuie sa vina sant facute an nainte de a ma judeca pentru dosaru asta de mai sus astep raspunsul dumneavoastra va multumesc