uzucapiune vs succesiune- caz complicat

marian_coanda a scris:

Buna seara,
Datorita faptului ca nu putem obtine un act de deces al unui frate cu bunicu care a disparut in razboi face dezbaterea succesiunii aproape imposibila.

Puteți cere declararea judecătorească a morții rudei de care amintiți, dacă acesta este singurul impediment de care vă loviți. Vedeți, în acest sens, Art. 49 și următoarele din Codul civil. (Nou)

Uzucapiunea nu acționează între coindivizari.

Cu stimă.

Decizia nr. 3384 , SECŢIA CIVILÃ ªI DE PROPRIETATE INTELECTUALÃ

Actualizata la
Institutie: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE
ass=MsoTitle>ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILÃ ªI DE PROPRIETATE INTELECTUALÃ
Decizia nr. 3384
Dosar nr. 19397/2004
ªedinţa publicã de la 26 aprilie 2005
Asupra recursului de faţã:
Din examinarea lucrãrilor din dosar, constatã urmãtoarele:
Prin cererea înregistratã sub nr. 9796 din 26 septembrie 2004, reclamanţii L.E., ª.A., P.F., L.F.M., L.G.M. au chemat în judecatã pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotãrârea judecãtoreascã sã se constate cã au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucureşti, prin uzucapiunea de 30 de ani, precum şi dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei edificate pe teren prin accesiune imobiliarã.
S-a susţinut de cãtre reclamanţi cã autorii lor P.I. şi P.M. au posedat terenul în suprafaţã de 380 mp încã din 1946, la acea datã nefiind cunoscut adevãratul proprietar. Autorii reclamanţilor au edificat pe respectivul teren o construcţie compusã din 3 camere, douã holuri şi o magazie.
Cu privire la transmiterea succesiunii s-a susţinut cã P.I., decedat la 13 august 1989 a exercitat o posesie continuã, neîntreruptã, netulburatã, publicã şi sub nume de proprietar asupra terenului timp de 43 de ani, moştenitorii sãi fiind P.M., în calitate de soţie supravieţuitoare şi L.E., care a cumpãrat cota ce-i revenea celui dintâi prin moştenire.
În urma decesului defunctului L.G., soţul reclamantei L.E. au rãmas ca moştenitori soţia supravieţuitoare şi descendenţii L.F.M., L.G.M., iar în urma dreptului celui din urmã, au rãmas ca moştenitori L.F.M. şi L.G.M.
Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat respingerea acţiunii, susţinând cã nu au calitate procesualã pasivã, deoarece nu a fost niciodatã proprietarul terenului, iar în privinţa cererii privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin accesiunea imobiliarã a precizat cã acesta revine reclamanţilor prin efectul legii, nefiind necesarã o acţiune în justiţie pentru recunoaşterea lui.
Prin sentinţa civilã nr. 1654 din 5 martie 2004, Judecãtoria sectorului 4 Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor L.E., ª.A., P.F., L.F.M. şi L.G.M. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti.
S-a constatat cã reclamanţii L.E., ª.A., P.F., L.F.M. şi L.G.M. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţã de 481,96 mp, situat în Bucureşti, învecinat la N cu P.G., la SV cu ªcoala Generalã 144, la SE cu imobil P.G.
S-a constatat cã reclamanţii au dobândit prin accesiune imobiliarã artificialã dreptul de proprietate asupra construcţiei alcãtuite din 3 camere, douã holuri şi o magazie cu suprafaţa utilã de 56,62 mp, situatã în Bucureşti.
S-a luat act cã reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecatã.
În justificarea soluţiei instanţa a învederat cã defuncţii P.I. şi P.M., iar ulterior succesorii lor în drepturi, reclamanţii din prezenta cauzã au stãpânit întregul teren de 421,96 mp identificat prin expertizã cu suprafaţa realã (nu numai 380 mp cât s-a precizat în acţiune), în mod continuu, netulburat, paşnic şi sub nume de proprietar, teren pe care se aflã o construcţie compusã din 3 camere, douã holuri şi o magazie cu suprafaţa utilã de 56,62 mp.
S-a reţinut cã, deşi suprafaţa de teren totalã rezultatã în urma efectuãrii expertizei topografice cu 380 mp indicaţi în acţiune, s-a dovedit posesia de bunã credinţã asupra întregului teren, acesta fiind un tot unitar.
Constatându-se cã sunt îndeplinite condiţiile pentru dobândirea de cãtre reclamanţi a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţã de 481,96 mp prin uzucapiunea de 30 de ani, în sensul cã posesia s-a exercitat asupra imobilului este utilã, propriu-zisã şi neviciatã, fiind exercitatã în termenul de 30 de ani prevãzut de art. 1890 C. civ., fiind incidente şi dispoziţiile legale cu privire la joncţiunea posesiilor, acţiunea s-a admis aşa cum s-a arãtat anterior.
Faţã de împrejurarea cã pe teren autorii reclamanţilor au edificat şi o construcţie s-a reţinut cã aceştia au dobândit dreptul de proprietate şi asupra acestuia prin accesiune imobiliarã.
Împotriva acestei hotãrâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti susţinându-se cã greşit s-a respins excepţia lipsei calitãţii procesuale pasive, ştiut fiind cã uzucapiunea opereazã împotriva proprietarului nediligent al imobilului şi cã pentru a opera prescripţia achizitivã în contradictoriu cu apelanta, trebuia dovedit cã municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului.
Cu privire la accesiunea imobiliarã s-a reiterat excepţia nematuritãţii cererii, susţinându-se cã reclamanţii nu au titlu de proprietate asupra terenului.
Prin decizia civilã nr. 737 A din 28 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilã, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General reţinând urmãtoarele:
Potrivit art. 477 C. civ. „toate averile vacante şi fãrã stãpâni, precum şi cele ale persoanelor care sunt fãrã moştenitori sunt ale domeniului public, iar conform dispoziţiilor art. 646 C. civ., bunurile fãrã stãpân sunt ale statului”.
Autorii reclamanţilor şi ulterior aceştia personal au stãpânit terenul în litigiu încã din anul 1946 fãrã sã fie tulburaţi de cineva şi fãrã a se cunoaşte un alt proprietar. În acţiunile care au ca obiect constatarea posesiei, reclamantul are obligaţia sã indice proprietarul imobilului.
Chemarea în judecatã a autoritãţii administrative locale apare perfect justificatã, în condiţiile în care Primãria Municipiului Bucureşti, Direcţia de Evidenţã a Proprietãţii a indicat ca titular de rol pe defunctul P.I., autorul reclamanţilor. Astfel, s-a conchis cã este neîntemeiatã critica vizând excepţia lipsei calitãţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.
În ceea ce priveşte prematuritatea cererii privind dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin accesiune imobiliarã s-a reţinut cã este nefondatã, deoarece s-au constatat îndeplinite condiţiile pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivã asupra terenului, astfel cã reclamanţii, ca titulari ai acestui drept au dobândit şi proprietatea asupra construcţiei edificate pe teren în condiţiile art. 492 C. civ.
Împotriva deciziei civile nr. 737 A din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului se reitereazã unul dintre motivele din apel, susţinându-se reţinerea greşitã a calitãţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în condiţiile în care nu s-a dovedit cã acesta este proprietarul nediligent al imobilului.
Examinând legalitatea hotãrârii prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine cã recursul este nefondat.
Unul dintre efectele posesiei, când aceasta se prelungeşte în timp este uzucapiunea sau prescripţia achizitivã. Ea reprezintã un mod de dobândire a proprietãţii sau a altor drepturi reale cu privire la un bun, prin posedarea neîntreruptã a acestui lucru în tot timpul fixat de lege.
Efect al posesiei, uzucapiunea presupune neapãrat o posesie utilã, adicã neatinsã de nici unul dintre viciile acestuia (art. 1847 C. civ.). Pentru dobândirea proprietãţii prin uzucapiune se cere darea în posesie sã se exercite public şi sã îndeplineascã totodatã celelalte condiţii prevãzute de art. 1847 C. civ., pentru ca proprietarul sã poatã afla de posesia ce se exercitã împotriva sa. Uzucapiunea de 30 de ani (uzucapiune logisimi temporis) este recunoscutã de art. 1890 C. civ. în favoarea posesorului bunului care „prescrie prin 30 de ani, fãrã sã fie obligat a produce vreun titlu şi fãrã sã i se poate opune reaua–credinţã”, dar el trebuie sã posede bunul în tot timpul prevãzut de lege, iar posesia sã fie utilã, adicã neafectatã de vreun viciu. Urmeazã ca cel care afirmã cã posesia invocatã este afectatã de un viciu trebuie sã facã dovada.
În cauzã s-a fãcut dovada cã autorii reclamanţilor şi în continuare aceştia au stãpânit terenul din litigiu din anul 1946, fãrã sã fie tulburaţi de nimeni şi fãrã a se cunoaşte un alt proprietar.
În art. 477 C. civ. se prevede cã toate averile vacante şi fãrã stãpâni, precum şi cele ale persoanelor care mor fãrã moştenitori sunt ale domeniului public, iar conform art. 646 C. civ., bunurile fãrã stãpânire sunt ale statului.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în criticile care au ca obiect constatarea posesiei de fapt cade în sarcina reclamantului sã indice proprietarul imobilului, cerinţã îndeplinitã de reclamanţi, invocând dispoziţiile celor douã texte (art. 477 şi art. 646 C. civ.)
Chemarea în judecatã a autoritãţii administrative locale este justificatã în condiţiile în care Primãria Municipiului Bucureşti, Direcţia de Evidenţã a Proprietãţii prin adresa nr. 422629/8179 din 20 mai 2003 a indicat ca titular de rol pe defunctul P.I., care este autorul reclamanţilor, dar fãrã titlu de proprietate.
Statul este deci cel care culege bunurile fãrã stãpân şi tot el este considerat proprietarul bunurilor abandonate, în speţã el fiind cel care culege succesiunea vacantã cu titlu de moştenitor.
Practica şi doctrina au statuat cã recurentul pârât este cel care reprezintã pe plan local statul. Calitatea sa procesualã pasivã rezultã din adresa indicatã anterior şi din interpretarea dispoziţiilor art. 475, art. 477, art. 645, art. 646 C. civ., art. 104 pct. 1 lit. f) din Legea nr. 215/2001 şi din Legea nr. 213/1998.
Faţã de aceste considerente, conform dispoziţiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., urmeazã ca recursul sã fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 737 A din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a.
Irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi 26 aprilie 2005.








e ultima data cand mai vin cu o solutie pertinenta si neintemeiata pe opinia mea...dar care confirma opinia mea..si de care uzez