da, in maxim 3 zile lucratoare, se numeste pasaport simplu temporar
În cazul pierderii, soluţionarea cererilor pentru eliberarea unor noi paşapoarte este condiţionată de prezentarea unei adeverinţe care să ateste declararea evenimentului.
Pierderea documentului de călătorie se declară de titular sau, după caz, de către persoanele prevăzute la art. 20 alin. 2 din Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 48 de ore de la constatarea evenimentului la cea mai apropiată unitate de poliţie, la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple ori la Direcţia Generală de Paşapoarte, iar în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, situaţie în care titularul va declara pe propria raspundere împrejurarile producerii evenimentului. În cazul declarării pierderii la organele de poliţie, acestea au obligaţia de a elibera o adeverinţă care să ateste declararea evenimentului respectiv.
De asemenea, pierderea documentului de călătorie se poate declara şi la momentul solicitării unui nou paşaport.