As dori sa stiu la ce ma obliga calitatea de garant ipotecar intr-un contract de credit bancar,si daca ,in cazul recuperarii creditului de catre banca ,sint obligat sa particip si cu altfel de despagubiri,decit partea mea de imobil mostenit,cu care am acceptat sa garantez imprumutul.
În calitate de garant, depinde de dumneavoastră cît înţelegeţi să garantaţi din creanţa respectivă.
Trebuie însă să ştiţi că banca impune anumite condiţii. Prima ar fi solidaritatea cu debitorul principal, ceea ce înseamnă că banca vă poate urmări pentru întreaga datorie a debitorului ei. Sigur, puteţi refuza să garantaţi, sau puteţi încerca să negociaţi condiţiile în care vă obligaţi, dar puţine bănci acceptă aceste negocieri. Pentru ele e simplu. Cel care vrea să se împrumute, respectiv debitorul, trebuie să aducă un garant care să accepte condiţiile băncii. Altfel nu primeşte creditul.
Dacă vă referiţi, atunci cînd spuneţi garant ipotecar, la calitatea de debitor (împrumutat) care garantează creditul cu imobilul său, atunci treaba este şi mai simplă: banca vă poate vinde silit toate bunurile, nu doar imobilul ipotecat. Instituirea ipotecii are doar rolul de a-i conferi băncii certitudinea că va putea urmări imobilul şi dacă îl vindeţi şi în acelaşi timp îi acordă un rang preferenţial faţă de alţi creditori, fără ca ipoteca să o împiedice să execute silit toate celelalte bunuri ale dumneavoastră dacă prin vînzarea imobilului nu îşi poate acoperi creanţa.