Amendã contravenþionalã pentru neechiparea autoturismului pentru iarnã

nutzzu a scris:

Eu zic sa duci la instanta o bucata de asfalt curatata de gheata si incalzita la microunde........

Eu zic ca bucata de astfalt cu polei trebuie dusa in instanta de catre politie si nu de contravanient.
Este obligatia politiei sa demonstreze ca era polei si nu soferul.
Parerea mea este sa faceti contestatie in termenul de 15 zile si sa solicitati politiei sa demonstreze instantei ca era polei pe sosea.
IN plangere solicitati ca Directia de drumuri care are in administrare portiunea de drum unde ati fost amendat sa transmita un comunicat instantei in care sa precizeze daca portiunea de drum era acoperita de polei.
Daca DRP trimite o adresa precum ca nu era polei aveti sansa sa scapati, daca spun ca era polei le puteti solicita daune intrucat au obligatia sa mentina drumurile publice in conditii de circulatie optima.
Era bun si un martor!:)

Tocmai am mers prin tara peste 1000 de km si nu am vazut drum fara gheata. Intradevar mare parte din astfalt e curat, insa pe margini exista gheata. Nu exista instanta judecatoreasca care sa va dea dreptate. Nu va ajuta nici 100 de martori.

Totusi, acest lucru e mai putin important. Din toate punctele de vedere, legal, moral, civic, tehnic, etc trebuie sa fiti echipat cu anvelope de iarna. Va propun sa nu mai incercati sa fentati legea. Procedati cum este corect si nu veti mai avea probleme.

cyan a scris:

Eu zic ca bucata de astfalt cu polei trebuie dusa in instanta de catre politie si nu de contravanient.
Este obligatia politiei sa demonstreze ca era polei si nu soferul.

Nu există, reglementată legal, o asemenea obligaţie în sarcina agentului constatator. Această obligaţie incumbă petentului, potrivit art. 129, alin. (1) Cod procedură civilă coroborat cu art. 1169 Cod civil din 1864, prevederi ce încă sunt în vigoare.

Presupun că răspunsul dvs. are la bază hotărârea pronunţată în 2007 de Curtea EDO în Cauza Anghel împotriva României. ªi în acea hotărâre se reţine foarte clar că procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi validitate.

Aveţi mai jos câteva paragrafe dintr-un articol referitor la Decizia pronunţată la data de 28 iunie 2011 ca urmare a soluţionării cererii nr. 40.301/04 în Cauza Ioan Pop împotriva României. Poate este impropriu spus, însă Curtea EDO şi-a reconsiderat poziţia.

Procesul verbal de contravenţie se bucură de prezumţia de legalitate şi validitate iar petentul - inculpat conform opiniei constante a Curţii - se bucură de prezumţia de nevinovăţie, între aceste două prezumţii fiind necesar să existe un echilibru. Invocarea de către instanţe a prezumţiei de legalitate a procesului verbal de contravenţie cu consecinţa obligării petentului să o răstoarne este conformă dispozitiilor naţionale incidente în materia contravenţională.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.

În cea de a doua parte a deciziei sale, Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.

Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (Anghel, par. 58 şi 59). [1]

În ceea ce privește dreptul său la apărare, analizând exclusiv datele cuprinse în hotărârile judecătorești pronunțate, Curtea a observat că instanțele i-au dat ocazia de a-și prezenta punctul de vedere, în special în ce priveşte declarația privind faptul că maşina sa este diferită de cea din poze, de a depune la dosar memorii sau de a solicita administrarea probelor pe care le aprecia pertinente. Cu toate acestea, Curtea a observat că reclamantul s-a limitat la expunerea unor motive de netemeinicie a procesului-verbal și afirmarea absenței identității dintre mașina sa și cea din planșele foto, fără a solicita administrarea vreunei probe în acest sens.

Curtea a reamintit că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern şi, ca regulă generală, cade în competenţa instanţelor naţionale să se pronunţe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenţiei, rolul Curţii nu este de a decide dacă declaraţiile de martori au fost admise în mod corect ca probe, ci dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obţinută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Ţărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; Van Mechelen şi alţii c. Ţărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).

Prin urmare, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale i-au oferit petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

[ link extern ]

Mltumesc pentru raspuns