CINE SUNTEM NOI???

vizionand acest videoclip,precum si altele,si fiindca @Bogdan Eugen doreste sa imi spun parerea,mi-o spun in felul urmator:
- Ce sunt eu? Un fir de praf,un nimeni in acest imens mare univers creat de Dumnezeu,dar totusi chiar asa de neansemnat cum par a fi,totusi Dumnezeu in Persoana lui Hristos a venit pe acest pamant ca sa moara ptr.mine si intreaga omenire ca noi sa putem avea viata vesnica.

Eu recomand sa vizionati si acest videoclip,mult mai bun si mai pe inteles.
www.youtube.com/watch?v=e37essqz05I

POVESTEA MÃRULUI

Această poveste mi-a plăcut mult şi mă gândesc adeseori la ea. Poate fi un raspuns la - Cine suntem noi cu adevarat ?! :-/
Nu stiu de cine este scrisă povestea, dar ştiu că merită să fie citită.

A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai ! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine !
Baietelul ii raspunse:
- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor ! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar !
- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum ! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine !
- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti ?
- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
- Oh ! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca ?
- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinti sa le mananc ! a spus baiatul.
- Nici trunchi sa te urci pe el.
- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
- Foarte bine ! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste !
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii.

Povestea aceasta trebuie spusa si altora. Iubiti-va mereu, parintii , in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi.. :hugall:

''In trecerea grabita prin lume, catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci...'' - Rudyard Kipling - ''Fa-ti rimp''


TAMPLARUL

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict.
A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de tăcere.

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis, uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

- Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta.

- Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata.
Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd._
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

- Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!!

ªi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.

- Aşteaptă, stai! i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata.

- Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit.



''OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI'' - (Isaac Newton).

Nu am vazut vidioclipul, din lipsa de timp, dar imi permit o scurta parere referitoare la intrebarea "cine suntem noi? ". Ei bine noi suntem oglinda Dumnezeului in lume, prin intermediul nostru El se experimenteaza pe Sine insusi. Suntem acel recipient cu un strop Dumnezeiesc in el ( sufletul ) cu ajutorul caruia Divinul, indiferent ca il numesti Allah, Tao, Brahma, Buddha, Ra, Zeus, etc, isi experimenteaza si isi traieste propria Sa creatie. Si va veti intreba, atunci de ce exista violenta si suferinta? Pentru ca diferenta dintre rau si bine este foarte relativa, ambele dand nastere la experienta creatoare si benefica.

Titlul discutiei m-a facut sa postez aici.
Mi s-a parut potrivit ca radiografie (nu departe de adevarul gol-golut) a ceea ce se intampla azi la noi.
Daca o postam in sectiunea cu glume, ar fi fost doar zambete, nu si interes fata de adevarul din firmele noastre. Poate se vor gasi unii manageri carora le va da de gandit. Poate fi un raspuns, la eterna intrebare - de ce toate merg in dorul lelii ? #-o

ORGANIGRAMA FIRMELOR ROMANESTI.
Valabila pentru multe dintre firmele private si pentru majoritatea firmelor si institutiilor de stat, in care "patronul" este statul.

PATRONUL.
De obicei, un tip care a furat ceva de la stat. A făcut chestia asta şi a avut noroc să fie printre primii. Acum cand are deja succes şi bani de-i intoarce cu lopata, işi angajeaza un director executiv să îi conducă businessul.
DIRECTORUL.
A fost ales pe baza unui criteriu sănătos: este ruda cuiva care poate ajuta afacerea. Vărul lui lucrează la Ministerul X sau la Compania Y. Prin conexiunea asta poate aduce comenzi pentru firmă. Că nu are experienţă în management sau nu întelege businessul sunt detalii nesemnificative. Toată lumea îl urăşte, pentru ca nu ştie să se comporte cu oamenii. Angajează oameni la fel de nepricepuţi ca el. Cumpără un server de 200 milioane, dar se zgârceşte să plătească 200 Euro pentru cineva care să îl pună pe picioare. Îşi cumpără o maşină mare şi o zgârie în parcarea firmei, parcare trasată tot de el pe principiul - lasă bă că avem loc. Îşi ia rolul foarte în serios, modifică bugetele departamentelor şi mută oamenii de colo. .. Închide uşa biroului când urlă patronul la el. Îşi cumpăra computer ultra-perfomant şi refuză cererile de achiziţii pentru harduri si tastaturi pentru computerele angajaţilor. După doi ani, când a învăţat businessul bine, concediază angajaţii care au fost martori la chiflele sale şi angajează juniori uşor impresionabili.
ECHIPA DE VANZARI.
Se cred cei mai mari şi mai tari din firmă şi la orice răspund cu - dacă nu aducem noi comenzi, firma moare. Cel puţin jumătate din ei se văd mai inteligenţi decât directorul şi ar vrea să îi ia locul, dar nu au curajul necesar să îl conteste pe faţă, aşa că se mulţumesc să îl sape pe la "bericile cu colegii" de suferinţă. De multe ori nu ştiu ce vând, încurcă comenzile, trimit specificaţiile aiurea şi apoi dau vina pe muncitori că lucrează prost şi că ei nu pot face vânzări în condiţiile astea. Consideră că e de datoria lor să plece din firmă cu toate informaţiile posibile, pentru că, şi aici citez, "sunt clienţii mei".
CONTABILELE..
Sunt nişte doamne nemultumite in general de viata pe care o duc, de sex in special, de concediile pe care la petrec, etc., de ani de zile. ªi asta înseamnă că orice problema ai avea, ele sunt ocupate. La ce îţi trebuie adeverinţa ? Ete na, trebuia să vii să mă deranjezi. Tu nu ştii că am treabă? Chiar dacă au predat bilanţul de 2 zile, ele oricum au foarte mult de muncă, pentru că solitaire nu se joacă singur. Odată trecute de 40, ori sunt foarte blazate şi nervoase, ori se distrează de rup barurile.... si serviciul este o greutate pe umerii lor.
IT-ul.
Orice ar face, trebuie să îţi dea de înţeles că eşti cel mai prost din firmă. De aceea el are parola de administrator, pentru că tu eşti un nimeni care nu ştie nimic şi care nu merită să se afle în prezenţa lui. Când nu rupe banda firmei cu "pornache", joacă un joc online sau se plânge pe forumuri de geeks că este muncit ca un sclav. Abia aşteaptă să îl întrebe directorul ce poate face să oprească scurgerea de informaţii din firmă ca să poată instala radmin şi să se distreze.
MAGAZIONERUL.
Este foarte plictisit şi enervat de fiecare dată când ai treaba cu el. Dacă îndrăzneşti să îi sugerezi să se grăbeasca, îţi răbufneşte în nas că el e şef peste magazie şi îţi dă ce vrea şi dacă are el chef. Tremură în faţa directorilor şi se dă cocoş în faţa şoferilor şi a femeii de serviciu.
ªOFERII.
Ei urăsc pe toata lumea, în mod egal şi din principiu. Scopul lor în viaţă e să îşi ia telefoane şi să se plângă că trebuie să muncească în fiecare zi. Au mereu lucruri mai importante de făcut şi serviciul îi cam încurca. Cel puţin unul visează să ajungă la vânzări sau să conducă o firmă, pentru că el ştie ce e în neregulă şi le împărtăşeşte asta colegilor în timp ce stau la mici si bere, la munte, pe benzina si maşina firmei.
FEMEIA DE SERVICIU.
Ea e supărată că trebuie să facă curat şi cafele. Nu înţelege de ce trebuie tocmai ea să dea cu mătura sau cu mopul sau de ce trebuie ea să ştie când nu mai e hârtie la baie. Le urăşte pe fatele de la vânzări şi de la marketing, dar se dă bine pe lângă ele pentru că are o fata care are nevoie de serviciu.
SECRETARA.
Scopul ei în viaţă e să se aboneze cu mailul [ link extern ] .
MUNCITORII.
Ãştia sunt urâţi de toata lumea şi toate se sparg în capul lor. Jumătate dintre ei, nu au chef de muncă, restul o fac in dorul lelii, de teamă să nu fie concediaţi, pentru că au rate şi copii. Urăsc şoferii pentru că stau toata ziua în maşină în timp ce ei muncesc, pe fatele de la vânzări, pentru că stau toată ziua pe scaun şi au salariu mai mare, pe director că nu angajează mai mulţi oameni, ca să poată dormi şi ei la serviciu câteva ore. Nu pleacă din firmă decât daţi afară şi le e lene să gâdească un pic.
Amantele.
Sunt prezente peste tot, în funcţie de ale cui sunt. Amanta magazionerului e femeie de serviciu, amanta şoferului e secretară, amanta şefului e la marketing... Se ştiu care sunt în firmă şi sunt urâte de toată lumea, deşi toţi se poartă frumos cu ele... Visul lor e să se integreze cât mai bine în colectiv, să aibă impresia că şi ele contribuie cu ceva, în speranţa ca vor fi invitate la ieşiri în club de colegele de departament. În momentele de dupa ..... , varsă amantului tot ce ştiu şi sugerează cine ar trebui dat afară. E singura care zâmbeşte sau are o mimă inocentă atunci când directorul ţipă la toată lumea.
MORALA. Fara morala, ce rost ar mai avea expunerea de mai sus, NU ?
Viaţa e tristă la noi, în schimb salariul e hazliu. Varsta este numai o stare de spirit pe care ne-o construim singuri si nu are nimic de-aface cu articulatiile. Sa facem numai ceea ce ne face fericiti si astfel vom stii cum sa transformam visurile in realitate ! :innocent: