In memoriam- Mircea Micu "Voievodul stelar"

“Unul din singuraticii si cei mai dragi oameni ai vietii mele este poetul, prozatorul, ironistul si, mai presus de toate acestea, omul Mircea Micu. Dupa parerea mea natanga de vis, de noapte, de cosmar fericit, el este clontul varat in realul vietii mele din viata petrecuta a lui Eminescu, a lui Slavici si a lui Caragiale… De stau si sunt linistit, pe toate varfurile cu zapezi le numesc Mircea“. (Nichita Stanescu)

Mircea Micu s-a nascut pe 31 ianuarie 1937, la Varsand, judetul Arad. Poet si prozator, este profesor suplinitor la Scoala de surdomuti din Siria, timp de un deceniu, pana in 1967 si redactor la postul de radio aradean. Functionar la Fondul Literar si la Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, va conduce dupa 1989 “Viata Capitalei”, fiind si inspector sef la Directia de Cultura din Primaria bucuresteana. Intre 2002 si 2004 este director al cotidianului “Cronica Romana”. Debuteaza in anii ’50 in “Scrisul banatean”, iar in volum in 1962 cu lirica pentru copii – “Izvorul”. Este colaborator si redactor la mai multe publicatii: Arges, Flacara, Urzica, Moftul Roman iar in ultimii ani conduce revista “Literatorul”. Universul literar al lui Mircea Micu este un fericit amestec de poezie traditionalista (Vanatoarea de seara, Poeme pentru mama), parodica (Dracul verde, Cititi-le ziua), memorialistica (Intamplari cu scriitori, Intamplari vesele cu scriitori tristi) si romane in linia ardeleneasca (Patima, Umbra). Dupa Dumitru Micu, poetul “transfigureaza universul rural, apoteozand trecutul, stramosii, parintii… sanctificand eroii neamului (Avram Iancu), creand un taram de lume mitica”. Cea mai originala parte a creatiei sale ramane – in viziunea aceluiasi critic – parodia, “refacand sclipitor stilurile multor poeti contemporani… intr-o descendenta ilustra, de la G. Toparceanu la Marin Sorescu, autorul fiind un spirit ludic prin excelenta”.(Andrei Milca )

Alexandru Andriţoiu - Amintire din provincie
parodie


Cu atenţie mărită
Orice fată se mărită"


Tu care-ai fost un porţelan de Saxa,
blând trandafir amirosind discret,
mi-ai zdruncinat cuvintelor sintaxa
şi-o parte din chenzina de poet.

Seara veneai în urbea solitară
unde creşteau arţari şi sicofanţi,
eram elev la şcoala militară
şi-aveam sfieli şi pantaloni bufanţi.

Erai frumoasă, văduvă, distinsă
şi-ntr-un amurg ce-agoniza în spume
deodată fără jenă mi-ai pretins să
fugim la naiba, amândoi, în lume.

Răpus de pielea cu miros de cetini,
de tremurul sprâncenelor de tuş,
am adunat un pol de pe la prieteni
şi-am luat bilete până la Beiuş.

Acolo însă, fire muierească,
tu ai sedus un doctor bătrâior.
La şcoală n-au mai vrut să mă primească
şi am rămas în sat agricultor.

De-atunci urăsc: nurliile vădane
şi ochii lor prăpăstioşi şi reci
oraşele cu B, calea ferată
şi doctorii trecuţi de 40.

Ion Horea – La cules de cucuruze
parodie

S-a făcut deodată toamna, pică frunza de durere,
cucuruzu-i copt de-acuma, copţi şi pomii cei cu mere;
şi dovleci ca nişte bombe, explodează pe tarlale,
de te nimereşte vreunul, vai de treburile tale!
Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună,
care sună în butoaie şi, de-o bei, în cap îţi sună.
Mi-este poftă să dau iama lipăind prin cucuruze;
foşnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e,
şi să duc coceni cu braţul, să-mi călesc muşchiulatura,
şi de-atâta oboseală să strig : ura! ura! ura!
iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână,
să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână.
Să zic : iată, domn primare, ce de boabe clasa-ntâia
are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia,
dă-mi şi mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist,
în natura cea bogata, să mă bucur că exist.
- Fraţi ai mei din capitală, vă sfidez şi vă acuz,
dacă nu veniţi cu mine la cules de cucuruz!

(intr-o excelenta interpretare aici [ link extern ] )

Epigrame dedicate lui Mircea Micu

Scriitorilor Mircea Micu şi Aurel Rău

De oricare
Pot să spun:
Micu-i mare,
Rău e bun!

Vasile Huţu

De ce n-a ajuns scriitorul Mircea Micu, împărat

Un paradox util nu s-a-ntâmplat,
Am fi avut şi noi un stat în stat!
Dar, cum să i se strige lui, aşa:
„Oooo... Micule – Măria Ta”?!...

Scriitorul Mircea Micu, mare parodist

E iubit, e magistral,
Respectat îi e tipicu’
ªi-alintat e, amical:
Micu-Micu, Inamicu’!

Gheorhe Penciu