Capitolul 11
Conţinutul documentaţiilor pentru reconstituirea cărţii funciare pierdute, distruse sau sustrase, prin reînscriere pe bază de documentaţie cadastrală
Art. 21
Documentaţia pentru reconstituirea cărţii funciare pierdute, distruse sau sustrase, prin reînscriere pe bază de documentaţie cadastrală va cuprinde aceleaşi elemente care au fost stabilite în capitolul 4.
Art. 211
Prezenta procedură stabileşte modalitatea de recepţie a planurilor parcelare şi atribuirea numerelor cadastrale imobilelor situate în extravilan retrocedate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 212
Planul parcelar se întocmeşte de către persoane autorizate, cu respectarea normelor şi regulamentelor în vigoare, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale sau a altor persoane interesate.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 213
(1) Planul parcelar se realizează în format analogic, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, şi în format digital fişier.dxf şi fişiere.cp, astfel încât informaţiile să poată fi transferate în baza de date cadastrale a oficiului teritorial.
(2) Tabelul parcelar se va întocmi în format analogic şi în format digital, fişiere tip.xls, conform anexei nr. 2.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 214
Dacă în cadrul tarlalei există imobile cu numere cadastrale atribuite anterior care nu pot fi integrate în planul parcelar nou-întocmit, se vor aplica prevederile art. 26 şi 27.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 215
Pentru planurile parcelare existente în arhiva oficiilor teritoriale, realizate cu respectarea normelor şi regulamentelor tehnice în vigoare, directorul oficiului teritorial poate declanşa procedura de atribuire a numerelor cadastrale imobilelor, în baza referatului întocmit de şeful serviciului arhivă şi informatică şi de inginerul-şef.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 216
În vederea declanşării procedurii menţionate la art. 215 se întocmeşte un dosar tehnic pentru fiecare tarla, care va conţine:
a) referatul aprobat de directorul oficiului teritorial prin care se confirmă că planul parcelar respectă normele şi regulamentele tehnice în vigoare;
b) planul parcelar existent în arhiva oficiului teritorial;
c) tabelul parcelar care conţine ordinea imobilelor în cadrul tarlalei şi numerele cadastrale aferente, conform anexei nr. 2;
d) fişiere.cp pentru imobilele care nu au avut alocate numere cadastrale.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 217
După întocmirea dosarului tehnic se atribuie numere cadastrale imobilelor care nu au avut alocate numere cadastrale.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 218
Dosarul tehnic completat cu dovada transmiterii la primărie a documentelor menţionate la art. 216 lit. b) şi c), în copie, se arhivează la oficiul teritorial, în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară, la solicitarea proprietarilor.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 219
Procedura de atribuire a numerelor cadastrale este declanşată şi în cazul întocmirii planului parcelar de către persoane autorizate, la cererea autorităţilor publice locale şi centrale sau a altor persoane interesate, în condiţiile legii.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 21 10
În vederea atribuirii numerelor cadastrale prin utilizarea noului plan parcelar întocmit în condiţiile art. 219, oficiul teritorial va proceda astfel:
a) pune la dispoziţia executantului, cu titlu gratuit, informaţiile disponibile necesare, pentru tarlaua în care s-a declanşat procedura de întocmire a planului parcelar (lista titlurilor de proprietate, inventare de coordonate ale PAD-urilor recepţionate, fişiere.cp,.dxf, copii ale planurilor de amplasament şi delimitare recepţionate, planuri parcelare existente etc.);
b) verifică şi recepţionează planul parcelar şi atribuie numere cadastrale imobilelor, potrivit reglementărilor tehnice în vigoare.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 21 11
Documentaţia cadastrală pentru atribuirea numerelor cadastrale pe baza planului parcelar se întocmeşte în două exemplare şi va cuprinde:
a) cererea de informaţii întocmită conform anexei nr. 3;
b) cererea de recepţie;
c) documentele furnizate de oficiul teritorial în faza de documentare;
d) planul parcelar la scara 1:500-1:5.000, conform anexei nr. 1, analogic şi digital;
e) tabelul parcelar, întocmit conform anexei nr. 2, analogic şi digital;
f) planul de încadrare în zonă, cu evidenţierea tarlalei pentru care s-a întocmit planul parcelar;
g) fişierele.cp pentru imobilele cărora li se vor atribui numere cadastrale;
h) memoriul tehnic, conform anexei nr. 4.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 21 12
(1) După încheierea procedurii privind atribuirea numerelor cadastrale imobilelor din planul parcelar, oficiul teritorial comunică primăriei unităţii administrativ-teritoriale de care aparţine tarlaua în cauză următoarele documente:
a) planul parcelar recepţionat cu numere cadastrale, în copie;
b) tabelul parcelar completat cu toate numerele cadastrale aferente imobilelor din tarla, în copie.
(2) Documentele menţionate la alin. (1) vor fi utilizate în activităţile administrative specifice, precum şi pentru informarea proprietarilor în vederea demarării, individual, a procedurii de înscriere în cartea funciară.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
Art. 21 13
(1) Numerele cadastrale se vor atribui inclusiv imobilelor care au la bază procese-verbale de punere în posesie eliberate conform legilor proprietăţii.
(2) Titlurile de proprietate ce se vor emite în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar, în baza planului parcelar recepţionat cu numere cadastrale atribuite, devenit plan cadastral, se înscriu din oficiu în cartea funciară, înaintea transmiterii acestora către proprietari.
Ordinul 634 ANCPI actualizat prin:
Ordinul 415/2009 - pentru completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 634/2006 din 16 septembrie 2009, Monitorul Oficial 675/2009;
~ final discuție ~