În actualul cod de procedură civilă, la Sectiunea III-a. Administrarea dovezilor §2. Dovada cu înscrisuri, prin art. 174 cod procedură civilă legiuitorul dispune:
„Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris”.
În acest text de lege este strecurată, nu întâmplător, sintagma „va putea” fără să se menţioneze care sunt procedurile potrivit cărora judecătorul „va putea” socoti sau „nu va putea” socoti luarea măsurii menţionate, în acest fel obligându-l să adauge la lege după bunul plac, după propriul său interes ori după propria stare emoţională în care se află. Cazul în care judecătorul „nu va socoti ca dovedite pretenţiile părţii” este echivalent cu inexistenţa articolului în lege.
În varianta nouă a codului propus de ministrul Predoiu, în afară de renumerotarea articolelor (textul care se ocupă de subiectul respectiv poartă numărul 283) sintagma „va putea” socoti ... rămâne la locul său de cinste spre ruşinea autorilor. Cu acest text de lege ‘curat neconstituţional‘, justiţiabilul devine o „victimă neajutorată a legii”; el nu va cunoaşte niciodată când beneficiază de prevederea legală şi când nu. De fapt acest articol este de prisos, el nu aduce nimic în folosul legii. Aşa cum este formulat, judecătorul este invitat să „stabilească legea pre lege călcând”.
De fapt sintagma criticată mai sus este prezentă şi în alte texte de lege ca de ex. Legea nr. 554/2004 sau în Legea nr. 544/2001 unde se dispune că „persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor” sau „instanţa poate obliga autoritatea să furnozeze informaţiile ...”
Normele legale se clasifica in dispozitive si imperative, dupa cum in cuprinsul lor apare sau nu verbul "poate".
Nu vad nimic "curat neconstitutional" in normele care cuprind "poate sa..."; din contra, in functie de caracterul imperativ sau dispozitiv al normei,incalcarea acesteia poate fi de ordine publica sau nu.
Aceasta clasificare ii ajuta pe juristi sa interpreteze actele normative si este studiata in primul an de facultate.
Distinsa doamnă Gabriela Pintea,
Vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care doriţi să mă ajutaţi în demersul meu.
În cazul concret: Art. 174 C.p.c. norma este imperativă sau dispozitivă ?
Cum stabileşte instanţa dacă partea este obligată să înfăţişeze înscrisul sau nu este obligată ?
Cu aleasă apreciere,
Basil
Stimate domn, chiar daca nu inteleg care este demersul dvs., ma voi stradui sa raspund.
Voi apela la un citat din Viorel Mihai Ciobanu-"Tratat teoretic si practic de procedura civila", Editura National, Bucuresti, 1997, volumul II, pag. 184:
"Daca partea invedereaza ca adversarul detine un inscris privitor la pricina, instanta poate ordona infatisarea lui, iar daca aceasta refuza sa raspunda la interogatoriul ce s-a propus pentru dovedirea detinerii sau existentei inscrisului, ori se dovedeste ca l-a ascuns sau l-a distrus, ori daca, desi s-a dovedit detinerea inscrisului, nu-l infatiseaza, instanta va putea socoti ca inscrisul are continutul pe care-l pretinde partea ce a solicitat infatisarea inscrisului (art. 172, alin. 1 si art. 174)."
"Potrivit art. 172, alin. 2, cererea de infatisare a inscrisului nu poate fi respinsa daca inscrisul este comun ambelor parti sau daca partea potrivnica s-a referit in fata instantei la el, ori daca dupa lege, ea este obligata sa infatiseze inscrisul."
"Cererea va fi insa respinsa daca cuprinsul inscrisului priveste chestiuni cu totul personale, daca infatisarea inscrisului ar incalca indatorirea de a pastra secretul si cand ar atrage urmarirea penala impotriva partii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispretului public (art. 173)."
Prin urmare, instanta stabileste daca un anumit inscris ori mai multe trebuie infatisate in mod obligatoriu de partile potrivnice (de regula, aceste art. se refera la parat), cu respectarea dispozitiilor art. 172, art. 173 si art. 174 Cod procedura civila.
Intrucat este in interesul paratului sa administreze inscrisuri in contraproba, acestea urmand a fi avute in vedere la pronuntarea hotararii, atunci cand acesta este citat cu mentiunea de a depune acte, sub santiunea art. 174 Cod procedura civila, urmeaza a le depune la termenul pentru care a fost citat.
Din cuprinsul primei dvs. postari se intelegea faptul ca faceti referire strict la caracterul dispozitiv si la cel imperativ al normelor legale din sistemul nostru de drept, care exista de la mijlocul secolului XIX., adica de cand lumea.
Sper ca raspunsul meu va va fi de folos!
Ne-am apropiat foarte mult de subiect şi, cu bunăvoinţa dvs. voi menţiona că speţa supusă discuţiei se referă la pârâtul care, după trei solicitări scrise ale instanţei, acesta transmite în locul înscrisului solicitat un alt înscris care nu are legătură cu subiectul. În adresa de însoţire, pârâtul menţionează: "Vă transmitem înscrisul solicitat" fără să precizeze numele acestuia iar judecătorul "se face că plouă". În realitate, nu întotdeauna este în interesul pârâtului de a prezenta înscrisul care poate acţiona în defavoarea lui.
Spre deosebire de cazul imaginat de dvs., pârâtul în cauză, o instituţie publică, nu are interesul de a transmite înscrisul solicitat pentru motivul că după ce a invocat existenţa acestuia, în realitate nu deţine înscrisul respectiv.
Dar, în afară de cazul concret, m-am întrebat cum trebuie să procedeze judecătorul în situaţia când este pus să ia o decizie având la dispoziţie un text de lege ambiguu ca: "instanţa va putea socoti ca dovedite ...".
De fapt, consider că normele imperative se adresează, cu precădere, instanţelor de judecată cum ar fi: "judecătorul nu poate hotărâ" (art. 85), "va fi declarată nulă" (art. 133), etc. iar normele dispozitive se adresează cu precădere părţilor în proces cum ar fi: "părţile pot conveni" (art. 19), "cealaltă parte poate cere" (art. 37), părţile pot să exercite" (art. 67), etc.
Textele de lege criticate de mine pun la dispoziţia judecătorului norme dispozitive, în acest mod obligându-l pe acesta "să adauge la lege".
Comparând codul cu un tratat de medicină, care este codul personalului medical, cum s-ar putea interpreta dispoziţia: "pentru oprirea hemoragiei medicul va putea aplica garoul pe braţul pacientului" ?. ªi în acest caz, este necesar ca norma care se adresează "vectorului activ" (medicul) trebuie să fie imperativă (va aplica, neîntârziat, garoul...".
În concluzie se ridică următoarea întrebare: Este normal ca normele dispozitive să fie lăsate în sarcina vectorului activ, care este judecătorul ?
În speranţa că nu am insistat prea mult, vă rog să primiţi respectuoasele mele mulţumiri pentru ocazia oferită de a purta un dialog atât de plăcut chiar şi în contradictoriu.
Cu stimă,
Basil
Evident, atat reclamantul cat si paratul administreaza in cauza inscrisuri de natura a le proba pretentiile (reclamantul), respectiv in contraproba (paratul).
Daca paratul nu detine inscrisul si, desi a invocat existenta acestuia, nu-l prezinta la solicitarea instantei, sanctiunea va fi decaderea din proba. Reclamantul poate solicita instantei, in scris, sa-l decada din proba pe parat.
Poate ma insel, dar am senzatia ca inscrisul despre care vorbiti in mesaj este hotarator pentru solutionarea cauzei.
avocatnet.ro explicăm legislația
Gabriela Pintea, Consilier juridic
ionfliundra