La firma la care lucrez (societate comerciala cu autofinantare, sub autoritatea Ministerului Economiei) unor angajati li s-au diminuat salariile cu procente cuprinse intre 2% si 25%, pe perioade care, in cazul unora, au depasit doi ani. Initial, aceste sume au fost retinute sub forma de "Penalizare". Acum pe fluturas suma retinuta apare cu "-" (minus ) sub mentiunea "Sume brute". Mentionez ca timpul de lucru nu s-a diminuat si sumele retinute nu au fost inapoiate salariatilor. Este legal sa se diminueze salariile pe o perioada atat de lunga? Cum trebuie operate aceste reduceri in cartile de munca?
"(2)Acordarea veniturilor salariale se va face în functie de veniturile realizate de catre nume_firma.
(3) În cazul în care, în conditiile realizarii programului de activitate stabilit, cu toate masurile
luate, situatia economica nu permite plata integrala a salariilor acestea vor fi diminuate dar nu mai putin de salariul minim pe nume_firma. Salariile se vor înregistra din punct de vedere contabil în functie de coeficientul astfel rezultat; cota parte din veniturile salariale astfel neacordate se va plati în perioada urmatoare, când veniturile permit aceasta, dar nu mai târziu de 3 luni".
Cea ce este stipulat in ccm seamana acordarea salariilor in functie de veniturile realizate .. nu este o diminuare a salariului , in adevaratul sens al cuvantului ..
Neindeplinirea targetului duce la acordarea salariului in functie de veniturile realizate ...este vorba de o forma de salarizare in acord.
Angajare
Filipady
Bună ziua am lucrat ca necalificat și am calificare pe meseria care lucrez și iam cerut angajatorului sa ma încadreze ca calificat și nu mia făcut exista ... (vezi toată discuția)