Parintii sotului meu, vor sa treaca o garsoniera din proprietatea tatalui (e o mostenire) in proprietatea sotului meu.
Ce e mai recomandat?
a)Vanzare-cumparare ? Daca da, se poate trece orice pret in contract si impozitul platit la stat se face la pretul din contract sau la pretul din nomenclator?
b) Donatie - avand in vedere ca fratele sotului meu isi cedeaza partea?
Avand in vedere faptul ca tatal depaseste varsta de 65 ani, trebuie probat ca e in deplintatea facultatilor mintale?
Daca fratele se razgandeste, ulterior semnarii contractului si dupa decesul tatalui, mai poate ataca in instanta contractul vanzare - cumparare respectiv donatie?
Eu as opta pentru donatie, avand in vedere faptul ca el costa mult mai putin.
Fratele soţului nu are parte. Nu are ce să cedeze. Orice astfel de înţelegere este nulă. După decesul tatălui va putea să-şi revendice drepturile, chiar dacă ar semna un astfel de act de renunţare.
Deplinătatea facultăţilor mintale nu trebuie dovedită. Dacă notarul va avea îndoieli, va solicita părerea unui medic de specialitate.
Dacă încheiaţi un contract de v/c, nu preţul va conta la stabilirea taxelor, ci valoarea de expertiză.
V-as recomanda un contract de vanzare -cumparare in care sa treceti ca si pret valoarea reala a imobilului. Este mai sigur ....si nu poate sa fie demonstrata in acest caz o donatie mascata. Donatia este revocabila daca se incalca rezerva succesorala. Aveti siguranta ca fratele sotului nu va invoca incalcarea rezervei succesorale in momentul deschiderii succesiunii dupa parinti?
Aceea declaratie a fratelui nu area valoare .....renunta la ceva ce nu-i apartine.
Eu mi-am zis parerea ...este mai bine sa incheiati un contract de vanzare -cumparare in care sa treceti pretul real al locuintei.
Actul de donaţie nu are nevoie de acordul fratelui. Părinţii vă donează, dumneavoastră acceptaţi donaţia şi deveniţi proprietar. Dar...
1. Chiar dacă este de acord cu donaţia, fratele poate cere reducţiunea acesteia după decesul părinţilor, dacă se constată că donaţia îi încalcă rezerva succesorală.
2. Mai mult, presupunînd că dă şi o declaraţie că nu va avea pretenţii după decesul părinţilor, acea declaraţie nu îl obligă decît moral. Juridic, o astfel de declaraţie este nulă. Se numeşte pact asupra unei succesiuni viitoare, pact interzis de codul civil. Deci, dacă după moartea părinţilor veţi dori să invocaţi acea declaraţie în situaţia în care fratele îşi va revendica drepturile, instanţa nu va ţine seama de ea.
3. ªi contractul de vînzare-cumpărare va putea fi atacat de fratele dumneavoastră după decesul părinţilor, dacă poate dovedi că nu aţi plătit niciun preţ, vînzarea fiind în fapt o donaţie deghizată.
Oricum, rezerva succesorală va putea fi calculată doar după deschiderea succesiunii. Abia atunci se va putea stabili, în funcţie de valoarea bunurilor pe care le lasă defunctul, dacă donaţiile făcute de el încalcă sau nu rezerva descendenţilor.