buna ziua.va rog,imi poate spune cineva felul in care sa redactez o asemenea cerere?debitorul nu mi a achitat de 4 luni salariul de cand a intrat in insolventa si am inteles ca pot recurge la o asemenea metoda.va multumesc
Conform Art. 105 al Legii 85/2006 (1) Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum şi administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condiţiile art. 107 şi următoarele.
Cel mai bine ar fi sa discutati cu administratorul judiciar despre oportunitatea acestei cereri, acesta fiind cel mai in masura (cu exceptia judecatorului) sa aprecieze nerespectarea planului de reorganizare si sa faca cererea.
Depinde in ce stadiul este debitoarea - este in procedura de reorganizare sau faliment. Daca societatea debitoare se afla in reorganizare, pe baza unui plan, veti putea recuepra sumele de bani datorate. Daca societatea a intrat direct in procedura simplificata, sansele de recuperare a drepturilor salariale sunt minime. Luati legautra cu adm/lichidatorul desemnat de instanta.
buna seara.societatii i a fost aprobat azi de catre judecator planul de reorganizare iar insolventa este declansata din 3 septembrie 2012.iar ei de la intrare in insolventa nu au mai achitat salariul..
Faliment
mihaiciornei
buna ziua. Am si eu o problema. Am de recuperat o suma de bani de la o societate intrata in insolventa, Tribunalul a aprobat planul de reorganizare a ... (vezi toată discuția)