Buna ziua,
Va rog frumos sa imi comunicati daca aceasta obligatie de a sta acasa se aplica si in cazul cuplurilor care traiesc in concubinaj si au un copil. Mentionez ca persoana care a aplicat pentru concediul de ingrijire al copilului este mama, in acest caz tatal din cate am inteles trebuie sa stea cu ei 30 zile ?
Momentan mama este in concediu postnatal, nu a intrat in cic.
A doua intrebare este daca tatal primeste concediu medical in situatia in care este copilul bolnav?
Nu e obligatoriu sa solicitati concediu de crestere a copilului, dar concediul mamei se reduce cu o luna oricum.
OUG nr.111/2010 actualizata: ART. 11
Dreptul la concediul pentru creşterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, precum şi celor aflate în situaţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), începând cu această dată, în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
a) cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.
ART. 12
(1) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;
b) are, conform legii, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României;
c) locuieşte în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
(2) Începând cu anul 2012, pentru menţinerea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel puţin 6 luni au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Pentru persoanele singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau a mai multor copii, menţinerea drepturilor reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă nu este condiţionată de obligaţia prevăzută la alin. (2).
(4) Pentru familiile legal constituite, obligaţia legală faţă de bugetul local se aplică asupra bunurilor familiei, indiferent de soţul care deţine în proprietate respectivele bunuri.
Concediul medical pentru ingrijirea copilului bolnav se acorda oricaruia dintre parinti, daca este asigurat.
OUG nr.158/2005 actualizata: ART. 26
(1) Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, pânã la împlinirea vârstei de 18 ani.
(2) Indemnizaţia prevãzutã la alin. (1) se suportã integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
ART. 27
(1) Beneficiazã de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav, opţional, unul dintre pãrinţi, dacã solicitantul îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare prevãzute la art. 7.
(2) Beneficiazã de aceleaşi drepturi, dacã îndeplineşte condiţiile cerute de prezenta ordonanţã de urgenţã pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, în condiţiile legii, a adoptat, a fost numit tutore, cãruia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-au fost daţi în plasament.
ART. 28
Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstã de pânã la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente pânã la împlinirea vârstei de 18 ani se acordã pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap, emis în condiţiile legii, dupã caz.
ART. 29
Durata de acordare a indemnizaţiei prevãzute la art. 27 alin. (1) este de maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale; durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilitã de medicul curant, iar dupã depãşirea termenului de 90 de zile, de cãtre medicul specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurãrilor sociale.
ART. 30
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav este de 85% din baza de calcul stabilitã conform art. 10.
1. - Daca tatal indeplineste conditia de a beneficia de indemnizatie pentru CCC el trebuie sa solicite cel putin o luna din acest concediu.
- Indemnizatia pentru CCC pentru tata se calculeaza tot 85% din media veniturilor nete pe cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii).
- Daca tatal lucreaza in armata depune actele la unitatea in care lucreaza si care ii plateste indemnziatia pentru CCC.
2. - In perioada cat tatal este in CCC mama poate sa reia activitatea sau poate solicita concediu fara plata pe aceasta perioada.
- Daca tatal nu doreste sa intre o luna in CCC atunci se reduce perioada da CCC pentru mama cu o luna de zile.
3. - Mama depune la Primarie actele pentru CCC.
- Cand tatal solicita CCC pentru o luna atunci mama trebuie sa anunte aceasta la Primarie pentru a i se suspenda indemnizatia pentru CCC pe o luna.
4. Nu este obligatoriu ca parintii copilului sa fie casatoriti ci numai ei sa apara in certificatul de nastere a copilului.
Mama intra in CCC in luna iunie, pana atunci este in concediu postnatal. In aceasta perioada ( pana in iunie ) tatal poate sa opteze pentru CCC o luna, fara sa i se scada mamei o luna din CCC?
Ati scris mai sus
: 2. - In perioada cat tatal este in CCC mama poate sa reia activitatea sau poate solicita concediu fara plata pe aceasta perioada.
- Daca tatal nu doreste sa intre o luna in CCC atunci se reduce perioada da CCC pentru mama cu o luna de zile.