Care ar fi cea mai buna cale de atac in instanta in cadrul stabilirii masei succesorale?

Mii de scuze pt. lungimea textului, am sperat sa va evit cautarea unor articole.

Suntem 2 frati, amandoi stabiliti in strainatate de peste 15 ani. Tata a murit la inceputul lui noiembrie 2012. Fratele meu a deschis succesiunea la notar impreuna cu mama mea. Pe lista bunurilor nu figureaza terenul si imobilul – proprietate a parintilor mei, care am aflat de cateva luni, a fost vandut "de forma" fratelui meu.
Drept urmare am refuzat succesiunea la notar si am specificat ca doresc sa se faca succesiunea in instanta.
S-a dat totusi un termen de prezentare la notar pt. aprilie.
Intre timp am "vazut" o citatie pe numele fratelui meu cu termen de prezentare in iunie, la judecatoria sect. 1, in care eu figurez ca parata intr-un proces de succesiune cu fratele meu. Cred ca daca este vorba de un pasiv pot face o intampinare dar nu acesta este continutul intrebarii mele.
Am reusit sa fac rost de o copie a actului de vanzare cumparare vizand imobilul in cauza cu terenul aferent de 368,66 m.p. de pe str. Dornei, din Bucuresti.
Pretul care s-ar fi achitat ar fi de doua sute de milione de lei vechi pt. actul de vanzare cumparare are data incheierii de autentificare pe 1 noiembrie 2001, (ironic, este ziua de nastere a fiului meu minor, care imi este incredintat din 1997).
Art. 1091(4) NCC asimilieaza vanzarea, (avand in vedere ca este efectuata in favoarea singurului meu frate) ca o donatie, dar nu cred ca suntem sub incidenta NCC...
Mentionez ca nu am consimtit la instrainarea partii mele de mostenire si ca ma consider lezata in dreptul meu de mostenitor prin acest act.

De asemenea Art.1091(4) NCC stipuleaza ca "Pana la dovada contrara, instrainarea cu titlu oneros catre un descendent ori un ascendent privilegiat sau catre sotul supravietuitor este prezumata a fi donatie daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau in schimbul intretinerii pe viata ori a unei rente viagere. Prezumtia opereaza numai in favoarea descendentilor, ascendentilor privilegiati si a sotului supravietuitor al defunctului, daca acestia nu au consimtit la instrainare" dar pe actul de vanzare cumparare nu exista nici un "legat" (daca folosesc corect termenul), nici un inscris care ar conditiona vanzarea in favoarea fratelui meu.
Sunt de asemenea in posesia rezultatului original al unui RMN al tatalui meu, in urma unui AVC, pe care acesta l-a suferit in 2000, deci anterior vanzarii, care stipuleaza ca "lobul frontal cerebral este distrus in intregime".
Citesc ca : dolul este o cauza de nulitate a conventiei cind mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sint astfel, incit este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte n-ar fi contractat.
Sotia fratelui meu a avut 2 agentii imobiliare si a fost data in urmarire penala timp de 10 ani pt. vanzarea aceluiasi teren la doua persoane diferite. Fratele meu nu are copii cu ea.
In masa succesorala de la notar intra doar un apartament (de 3 camere) in care locuieste mama, (78 de ani), si ea atinsa de o dementa senila.

INTREBARE: Care ar fi cea mai buna cale de aparare sau de atac , daca vreti? As putea invoca dolul, sau cere stabilirea unui certificate succesoral European (avand in vedere ca si eu si fil meu avem calitatea de cetateni francezi), avand in vedere ca art 918. din CC asimilleaza vanzarea unui bun in favoarea unui singur descendent drept o donatie disimulata…sau imbogatirea fara justa cauza?


Cette faculté, qui permet d'avantager un enfant par rapport aux autres, s'exerce à concurrence d'une limite: la quotité disponible. Certains sont ainsi tentés de dissimuler une donation sous le couvert d'une vente. Afin de lutter contre la fraude aux droits des héritiers réservataires, l'article 918 du Code civil énonce une présomption irréfragable de gratuité à l'encontre de certaines aliénations à titre onéreaux au profit d'un descendant en ligne directe.Le code civil les considère comme suspectes et les requalifie en donation hors part successorale, sans qu'il soit possible de démontrer le contraire.
As pute invoca “Imbogatirea fara justa cauza”?
ÎMBOGÃŢIREA FÃRÃ JUSTÃ CAUZÃ
1. CONCEPT ªI REGLEMENTARE
1. ÎNŢELESUL NOŢIUNII. Această instituţie de drept n-o găsim reglementată în legislaţia noastră, distinct, ca izvor de obligaţii de-sine-stătător, care să dea naştere la efecte proprii.
în Codul civil găsim unele texte (art. 484, 493,494, 997, 1618, etc.) prin care se instituie obligaţia de restituire.
îmbogăţirea fără just temei se datorează unui fapt juridic licit şi voluntar care conduce la sporirea patrimoniului uneia dintre părţi în detrimentul alteia, fără nici un temei juridic, în afara oricărui raport contractual. Pentru restabilirea stării de fapt anterioară faptului juridic licit şi voluntar, cel sărăcit are dreptul să pretindă de la cel îmbogăţit să-i restituie valorile luate pe nedrept.
Reclamantul, adică cel sărăcit, are obligaţia să indice exact în ce constă îmbogăţirea şi sărăcirea, căror cauze se datorează, care este valoarea şi care sunt probele ce dovedesc susţinerea sa.
2. CONDIŢII. Pentru ca reclamantul să poată triumfa în acţiunea prin care cere obligarea pârâtului sa-i restituie valoarea cu care s-a îmbogăţit în detrimentul său, el trebuie să dovedească existenţa unor condiţii materiale şi juridice.
1) Materiale, care sunt în număr de trei:
a) Pârâtul şi-a mărit patrimoniul Acest lucru se poate datora dobândirii unor bunuri, a unor sume de bani, a unei creanţe, ori faptului că s-a folosit de un bun al reclamantului care i-a adus unele venituri etc.
b) Sărăcirea patrimoniului reclamantului, care poate consta într-o sporire a pasivului său ori o micşorare a activului acestuia. De exemplu, persoana care, în lipsa unui contract de muncă, a prestat totuşi muncă pe baza promisiunii făcute de alţi încadraţi în muncă, nu de directorul unităţii, că va fi încadrată. Depunând o muncă pentru care persoana nu a fost remunerată, înseamnă că patrimoniul ei a suferit o micşorare egală cu valoarea care
i se cuvenea pentru munca depusă, fapt care justifică admisibilitatea acţiunii întemeiată pe principiul îmbogăţirii fără just temei.
c) Existenţa raportului cauzal între îmbogăţirea pârâtului şi sărăcirea reclamantului In cadrul acestei acţiuni trebuie stabilit dacă s-au dobândit sau păstrat de către pârât bunuri sau valori în detrimentul reclamantului, fără just temei.
între dobândirea bunurilor sau evitarea cheltuielilor de către pârât - care, în acest mod, se îmbogăţeşte — şi pierderea unor bunuri sau valori de către reclamant, care sărăceşte în consecinţă, trebuie să existe un raport cauzal: îmbogăţirea pârâtului fiind condiţionată de sărăcirea reclamantului.
2) De ordin juridic, care sunt în număr de două:
a) îmbogăţirea să nu se întemeieze pe o cauză legitimă. Spuneam că atât îmbogăţirea, cât şi sărăcirea trebuie să fie lipsite de temei.
b) Absenţa unui alt mijloc juridic de apărare. îmbogăţirea fără just temei are întotdeauna un caracter subsidiar, aşa încât nu-şi găseşte aplicare când cel sărăcit, pentru valorificarea dreptului său la reparare, poate recurge la o altă cale.
3. NATURA JURIDICÃ. în practica şi literatura juridică există un punct de vedere constant, în sensul că îmbogăţirea fără just teniei constituie un izvor de obligaţii distinct, extracontractual, care se deosebeşte de alte izvoare, cum ar fi răspunderea delictuală, gestiunea de afaceri, plata nedatorată.
Este un izvor extracontractual pentru că îmbogăţirea şi sărăcirea nu se datorează unei convenţii a părţilor, ci are loc independent de voinţa lor.
Spre deosebire de răspunderea civilă delictuală, fundamentată pe culpă, şi unde despăgubirea este integrală, îmbogăţirea fără just temei nu presupune culpa celui îmbogăţit, iar restituirea este limitată la valoarea cu cât s-a diminuat celălalt patrimoniu.
Cu toate că şi gestiunea de afaceri (art. 987 - 991 C. civ.) şi plata nedatorată (art. 992
- 997 C. civ.) se întemeiază, ca şi îmbogăţirea fară just temei, pe ideea de echitate, conform principiului că nimănui nu-i este îngăduit să se îmbogăţească în dauna altuia, între îmbogăţirea fară just temei şi cele două instituţii juridice de drept civil, gestiunea de afaceri şi plata nedatorată, există însemnate deosebiri, asupra cărora nu ne oprim.
4. Termenul DE INTRODUCERE A ACŢIUNII. Cererea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenele de prescripţie prevăzute de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.
Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care cel sărăcit a luat cunoştinţă sau trebuia să cunoască că un alt patrimoniu s-a mărit, cât şi persoana care s-a îmbogăţit, împotriva căreia trebuie să introducă acţiunea.
5. CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATÃ. Ca orice cerere de chemare în judecată, aceasta trebuie să fie redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ.
Obiectul cererii de chemare în judecata îl constituie obligarea pârâtului la restituirea valorilor cu care s-a îmbogăţit, care nu pot depăşi valoarea îmbogăţirii, dar nici pe cea a sărăcimii celuilalt patrimoniu.
Dovada acţiunii se poate face cu orice mijloc de probă admis de lege: interogatoriul pârâtului, martori, cercetarea locală, expertiza etc.
Acţiunea este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.). în situaţia în care este vorba de bunuri imobile, competenţa aparţine instanţei în a cărei rază teritorială se află imobilul. în această ultimă situaţie, pentru identificarea nemişcătoarelor se va indica comuna, strada şi numărul unde sunt situate, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul, apartamentul, sau, când nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic (art. 112 pct. 3 C. proc. civ.).
Acţiunea se timbrează la valoarea pretenţiilor cerute.
6. HOTÃRÂREA JUDECÃTOREASCÃ. în cazul admiterii acţiunii, restituirea trebuie făcută în natură şi numai în cazul când acest lucru nu mai este posibil se recurge la restituirea prin echivalent.
Admiţând acţiunea, instanţa trebuie sa aibă în vedere două aspecte:
- pârâtul poate fi obligat să restituie numai cu cât a crescut patrimoniul lui, creştere care se stabileşte în raport cu momentul sesizării instanţei;
- reclamantului, chiar dacă pretinde, nu poate să i se acorde o valoare care să depăşească valoarea cu cât s-a diminuat patrimoniul său; dacă ar primi mai mult, ar însemna pentru el o îmbogăţire fară just temei.