Nu există o contradicţie între prevederile Legii nr. 37/2013 şi considerentele Deciziei CCR nr. 680/2012, decizie în a cărei motivare există grave confuzii. De exemplu:
însă, în privinţa pensiei de invaliditate, raţiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu de cotizare minim ori complet nu mai subzista.
În realitate, în privinţa pensiei de invaliditate, legea nu prevedea împlinirea unei anumite vârste sau realizarea stagiului minim sau complet de cotizare. Începând cu anul 2001, pentru a beneficia de pensie de invaliditate o persoană trebuia să realizeze un anumit stagiu de cotizare
în raport cu vârsta pe care o avea. Acestui stagiu legea "îi spunea" stagiu
necesar de cotizare, nu stagiu minim şi nici stagiu complet de cotizare. Aceste două tipuri de stagii sunt utilizate pentru alte categorii de pensie, nu pentru pensia de invaliditate.
Acum, legiuitorul a abrogat noţiunea de stagiu necesar de cotizare şi a prevăzut faptul că pensia de invaliditate se acordă cu o singură condiţie: ca beneficiarul să fi realizat stagiu de cotizare în sistemul public de pensii (o zi, o lună, zece ani, nu contează ce perioadă). Să nu uităm, totuşi, că acordarea pensiilor în sistemul public de pensii are la bază principiul contributivităţii, adică tocmai plata contribuţiei de asigurări sociale (CAS). O pensie nu se poate acorda fără ca beneficiarul să fi contribuit la sistemul public de pensii. Ar însemna să transformăm pensiile de asigurări sociale în indemnizaţii.