avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 405 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Executare silită somatie imobiliara pentru credit neachitat
Discuție deschisă în Executare silită

somatie imobiliara pentru credit neachitat

buna ziua
am primit o somatie imobiliara de la un executor judecatoresc , prin care mi se comunica faptul ca daca nu achit in termen de 15 zile suma de 19000 lei care inseamna datoria mea catre o firma de recuperari(card de credit pe care nu l-am mai putut achita)+cheltuieli ale executorului, se va trece la vanzarea imobilului in care locuiesc, imobil care este cumparat cu credit ipotecar la o alta banca( am facut doua credite la aceeasi banca pe 25, respectiv 30 de ani, girand cu acelasi apartament.)
am inteles ca executorul imi poate vinde apartamentul desi el este sub ipoteca altei banci, insa nu va putea recupera nimic pentru ca valoarea lui a scazut foarte mult iar din vanzarea lui nu se va acoperi nici macar valoarea celor doua credite pt care exista ipoteca.
eu nu am discutat inca cu executorul(el este din adjud iar eu din braila si abia am primit somatia), dar de ce nu a recurs la poprire pe salariu?
sau se poate ajunge la o intelegere amiabila ca eu sa platesc lunar o suma de bani?
va multumesc si astept raspuns urgent.

Cel mai recent răspuns: DoinaDMM , utilizator 22:22, 31 Martie 2013
Executorul judecatoresc detine autoritatea si competenta sa dispuna executarea silita asupra bunului in evidenta debitorului care asigura cat mai repede recuperarea creditului neachitat
In situatia in care din vanzarea prin licitatie a bunului imobil nu se recupereaza integral suma dispusa de instanta de judecata,urmeaza ca executorul judecatoresc la cererea creditorului sa staruie in procedura de executare silita si sa dispuna procedura popririi pe conturi/drepturi salariale debitor pana la concurenta debitului ramas de recuperat
multumesc
dar pot sa vand imobilul in cele 15 zile? mentionez ca sunt cu ratele la zi la creditul imobiliar.
Imobilul ipotecat se instraineaza doar cu acordul creditorului ipotecar.
In situatia Dvs., odata ce vi s-a comunicat somatia imobiliara, chiar si cu acordul creditorului ipotecar, ma indoiesc sa mai reusiti sa il vindeti. Somatia se comunica si catre OCPI, pentru a fi notata in cartea funciara a imobillui.
Calea amiabila este cea mai buna solutie. Discutati cu executorul, asumati-va un angajament de plata la dosarul executional si solicitati, ca pe aceasta cale, creditorului din acel dosar sa dispuna catre executor suspendarea executarii silite imobiliare.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Poprire conturi bancare in "calitate" de garant ipotecar DanLo DanLo In 2007 am contractat un credit bancar persoane fizice punand ca ipoteca casa parintilor mei. Incepand cu anul 2011 am fost pus in imposibilitatea de a ... (vezi toată discuția)
Executare silita imobil neipotecat maris331 maris331 AM fost executat de Volksbank pentru un credit la care am intarziat.Creditul era garantat cu un teren care a fost scos la licitatie si vandut la 30% din ... (vezi toată discuția)
Privilegiu imobiliar vs ipoteca grad i popescunicolae popescunicolae Buna ziua ma aflu in urmatoarea situatie sunt inscris in CF cu drept de privilegiu imobiliar cu (suma in bani) in urma unei hotarari judecatoresti ... (vezi toată discuția)